Am avut în vacanța din Grecia camera foto Panasonic Lumix FT2, un aparat digital compact, dar care e făcut să reziste la apă (pînă la 10 metri sub apă), dar și la șocuri, vibrații, praf și așa mai departe. Singurul accesoriu la el este o husă din silicon care acoperă îmbinările care ar putea lua apă. Cunoaștem cu toții stress-ul: să nu intre nisip în cameră, să nu se ude, să nu umble copiii cu ea că o dau de pământ. De data asta, ne-am bucurat de vacanță. Am făcut chiar și un film sub apă.

Panasonic Lumix FT2

Am să vin întâi cu acele caracteristici care mi-au plăcut, iar apoi cu problemele care le-am descoperit, iar în final o să trag o concluzie.

Practic, fotografiile au ieșit ok, corecte și fără aberații, iar filmele AVCHD Lite sunt chiar surprinzătoare, impecabile. Cei care au mai filmat pe la evenimente de familie știu cât de important este ca anumite momente să iasă perfect. Totuși, sunt și probleme. Pe noapte, nici pozele, nici filmele nu prea au ieșit corect. Sub apă, pe film, se aude zgomotul apei care intră în aparat – gâl, gâl, gâl.

Să trec un pic prin tehnologie. Panasonic sunt în top la tehnologiile de imagine, lentile Leica, stabilizare avansată, senzorul este de 14 megapixeli și are un bliț destul de puternic încorporat. Deși obiectivul nu iese în afară, FT2 are zoom optic de 4,6x. Ecranul este ok, vezi pe el ce ai nevoie.

Design-ul este ok arată a cameră foto rezistentă și nu este foarte grea. Încape în buzunare, iar husa o face să nu alunece din mână atunci când este udă. Pozele au ieșit excelent, puteți vedea aici mai multe. Am să încarc una care mi-a plăcut mie.

Poza făcută cu Lumix FT2

Am încărcat și filmul, evident micșorat să meargă pe Youtube. Am făcut multe filme și au ieșit excelent, le-am văzut pe monitorul de 22 inchi (LG). Ai nevoie totuși de un card mai mare, cu SD-ul meu de 4GB trebuia să încarc pozele pe laptop la prânz. E  bun și un 4GB, dar cred că un 16-32GB ar fi de ajuns pentru câteva zile. Au Panasonic unele super-rapide la scriere, din câte am auzit – de exemplu ăsta (SD – 4GB) sau ăsta (SD – 32GB).

Mai jos și filmul făcut sub apă, detaliile se văd perfect în varianta needitată.


Filmul subacvatic l-am editat cu acest soft.

Să vă spun și ce nu mi-a convenit. Odată, cea mai mare problemă rămâne bateria. Ea ține destul, dar nu se poate pune cu maniacii fotografiei. Pe la ora 14-00 era gata, ca și bateria de la Blackerry.

A doua problemă este de focusare pe subiectul filmului. Dacă bagi zoom, se prinde mai greu ce ai vrut să filmezi și nu face focus prea rapid. Dar, poți edita filmul ulterior.

Altă problemă rămâne fotografia pe seara și filmarea. Deși există setări speciale. Hai, portetele cu bliț, ies ok, dar la peisaje de noapte mai este de lucru.

Concluzia mea:

– deși nu este DSLR și are prețul destul de mare, este o cameră potrivită pentru cei care au copii. Ai mei au făcut poze și n-am stat cu niciun stres că pățește camera ceva. Nici eu nu m-am mai ferit să fac poze la restaurant sau pe pe malul mării, știind că am două mâini stângi. Pozele și filmele ies perfect. Pe scurt, merită investiția.