Am avut ocazia să testez o parte din camerele foto care tind la statutul de DSLR, dar nu au oglindă (mirrorless), iar o parte din aparatele foto pe acest format le-am văzut la târguri și expoziții. M-am jucat cu Panasonic G1 și G2, cu Olympus E-LP1, acum am avut ocazia să testez Samsung NX10. Am văzut de aproape și Sony NEX5, dar nu am avut ocazia să îl testez. Încă.
Ca amator pot să vă spun că ies fotografii extraordinar de bune cu astfel de camere, probabil aproape de calitatea foto oferită de un DSLR entry level. În plus, au moduri Auto extrem de bune, deci merg și pentru utilizatori începători, pentru cei semi-pro și pentru profesioniștii care vor în vacanță să scape de rucsacul cu aparate foto.
Samsung NX10 este un aparat foto complex, bine lucrat, cu un design foarte bun, stă în mână perfect și oferă o mulțime de opțiuni avansate pentru pasionații de fotografie. Tehnologia este mult peste medie, oricum, iar posibilitatea de a alege obiectivul dorit este un enorm avantaj.
Nici la DSLR, nici la compactele mirrorless NU VĂ AȘTEPTAȚI la minuni de la obiectivul INCLUS în kit! El este ok, dar nu răspunde nevoii de a realiza imagini fantastice. Nici macro, nici peisaj și nici la portret. Ai nevoie, pentru a atinge perfecțiunea, de atenție la detalii – iar obiectivul potrivit, împreună cu setările care trebuie, îți oferă un enorm avantaj.
Samsung NX10 oferă un senzor de 14,6 megapixeli, plasat imediat în fața lentilei. Din câte am înțeles de la profesioniști, nu doar obiectivele Samsung constituie un avantaj, dar și obiectivele de la rivali, folosite cu adaptor – Canon, Nikon și alte soluții profesioniste, merg mai bine pe o cameră mirrorless tocmai pentru că senzorul este mai aproape de lentilă.
Față de aparatele foto Panasonic sau Olympus, Samsung NX10 oferă ca avantaj senzorul CMOS APS-C care are dimensiunile mari ale unui DSLR, pe lângă rezoluția mare.
Cum afectează imaginea dimensiunea senzorului? Păi e simplu, contează pentru fotografii pe lumină slabă, dar și pentru calitatea finală a imaginii realizate.
NX10 de la Samsung are doar 40 de milimetri grosime, cântărește 413 grame. Sigur, nu este chiar minimalistă, dar nici nu era ideea să fie așa. E mult mai ușoară ca un DSLR, iar ce va fi greu în geantă – probabil obiectivele pe care alegi să le iei cu tine.
Samsung a ales o variantă de montare a obiectivelor pe 42 de mm, diferită de dimensiunile folosite de ceilalți competitori, dar care permite realizarea de obiective extrem de compacte. Sunt disponibile atât obiective macro (30mm, f/2), cât și teleobiective precum 50-200mm (f4-5.6). Mai multe obiective noi au fost confirmate oficial de Samsung, inclusiv un 18-200 mm super-zoom și un 60mm f/2.8 macro.
Concluzia mea? Samsung NX10 merita banii.
La aparatele foto second te poti lovi de N probleme. Plus ca ideea era sa ai la indemana o camera mai compacta decat DSLR 🙂
 
Si-o merita dar prefer un DSLR la mana a doua … un Canon sau Nikon
 
Stiti cumva daca pot folosi mai multe tipuri de obiective pentru el? Cat tine bateria?
 
Tu ai citit ce am scris? 🙂