Am testat Sony Xperia 10, un smartphone midrange fără mari atuuri, dar cu care te descurci ok în orice situație. Din păcate rivalii au fost mult mai buni în a aduce diverse avantaje, precum camera foto, procesorul sau bateria mare, sunt multe alternative atractive la acest nivel de preț.
Sumarul articolului:
Pro și contra Sony Xperia 10
Avantaje:
- brandul Sony și avantajul ecosistemului de produse Sony;
- realizare bună;
- cameră foto ok;
Dezavantaje:
- procesor lent și depășit;
- baterie mică;
- ecran slab;
- format ciudat, incomod de utilizat cu o mână;
- toată lumea avea așteptări mai mari;
Detalii tehnice Sony Xperia 10
Display: 6 inch, 21:9, FHD+
Procesor: Snapdragon 630
RAM: 3 GB
Stocare: 64 GB + card
Baterie: 2870 mAh
Camera foto: 13+ 5 megapixeli
Selfie: 8 megapixeli
Preț: 1250-1300 lei
Experiența cu Sony Xperia 10
Mie personal îmi place brandul Sony și am testat multe modele Xperia foarte bune. Acum mai am un Xperia XZ3, dar săracul s-a defectat și se restartează random, ceea ce face utilizarea lui imposibilă. Altfel, a fost un smartphone foarte bun. Din primăvară am descoperit încă de la lansare noile modele Sony cu ecranul 21:9, un format de cinema, dar care este cam nepractic pentru utilizatorul de telefon.
Nu am reușit să obțin la test Xperia 1, modelul lor de top, ci doar acest Xperia 10, un model mid-range, dar care contrar celor de la Xiaomi sau Huawei nu pune focus deloc pe dotări premium, ci are niște dotări mediocre, dar un preț relativ mare. Dacă rivalii se chinuie să adauge procesor performant, camere foto bune, baterii mari, japonezii merg în direcția contrară.
Ecranul este relativ ok, un LCD cu rezoluție 2520×1080 pixeli, 457 ppi densitate. Se vede bine, fără mari probleme, poate doar o luminozitate mai slabă decât la concurenți. La 6 inch formatul de 21:9 face ecranul foarte îngust și înalt, nu mai poți lucra corect cu o singură mână și meniurile devin inaccesibile. Dar Sony tot spune că acest format este cel mai bun pentru filme și seriale și pentru unele jocuri video.
Procesorul este depășit deja, Snapdragon 630 a fost bun acum doi ani (lansat în mai 2017), chiar și anul trecut recomandam câteva modele ieftine dotate cu el. Dar acum el este depășit de mult și cu mult, unele dispozitive chiar ieftine au procesoare cu tehnologii de ultimă generație. Snapdragon 675 sau 730 sunt doar două exemple de procesoare mid-range mult mai bune.
Terminalul are 3GB de RAM, nu mai există pe piață modele competitoare cu astfel de dotări, astăzi când 4GB este standard și modele mai ieftine vin cu 6GB de RAM este aproape o bătaie de joc la adresa clientului. Dar să zicem că merge ok și așa. Stocare de 64GB, dar măcar are slot pentru carduri de memorie.
La camere foto nu o să înțeleg niciodată politica Sony. Ei fac cei mai bun senzori foto folosiți de toți producători rivali de telefoane, dar la propriile telefoane pun cele mai slabe camere foto. În cazul Xperia 10 au folosit un senzor de 13 megapixeli și un senzor de adâncime de câmp de 5 megapixeli, când rivalii au 48/64 de megaixeli și senzori 3D. Camera foto frontală pentru selfie are 8 megapixeli.
Formatul îngust nu dăunează doar la ecran, ci și la baterie, pur și simplu nu cred că au avut loc de o baterie mai mare. Așa că în timp ce rivalii merg pe 4500 mAh sau măcar 4.000, cei de la Sony abia pun o baterie de 2870 mAh. Nu zic că e rău, dar se putea și mai bine, asta dacă tot ceri un preț relativ mare pentru device, spre 1.300 de lei. Dacă îl poziționau sub 1000 de lei, era altă situație. Poate de un Black Friday sau mai târziu.
Performanță și autonomie
Procesorul Snapdragon 630 este unul dintre primele modele economice, toate nucleele sunt pe arhitectura economică ARM Cortex-A53. Asta este deja depășită de Cortex-A55, dar și mai nasol este că procesoarele mid-range moderne au nuclee de putere combinate cu cele economice. Cam toate procesoarele ieftine din ultimii doi ani au și nuclee de putere, care fac ca experiența cu aplicațiile să fie mult mai bună. De asemenea, ARM Cortex-A53 nu reușește nici măcar să ofere mai multă autonomie, dacă tot sunt nuclee economice. Pur și simplu merge prost și oferă o experiență slabă de utilizare.
Am făscut principalele teste de putere hardware și rezultatele sunt exact așa cum le-ai aștepta de la un terminal slab dotat.
Teste foto
Mi-am dorit ca măcar pe partea de fotografie să iasă bine, dar nici asta nu e posibil doar din software, cu senzori slabi și lentile slabe. Senzorul principal este pe format 1/3 inch, mult mai mic față de competitorii principali, apertura este F/2.0, dar măcar beneficiază de pixeli relativ mari, de 1.13 nanometri. Rezulatele nu sunt foarte rele, în limitele unui smartphone ieftin, dar aveam speranțe mai mari la Sony. Senzorul de adâncime de câmp doar ajută la detectarea scenei și un focus mai bun.
Camera frontală pentru selfie are un senzor și mai mic, iar rezultatele sunt pe măsură.
Concluzii
Pentru Sony este important să ofere și terminale ieftine, astfel încât să atragă atenția celor care cunosc brandul și doresc astfel de produse, dar nu au un buget foarte mare. Dar din păcate pentru cei care sunt atenți la specificații și tehnologia oferită, modelul nu este foarte bine dotat și este plasat la un nivel de preț ridicat. Concurenții oferă mult mai multe motive pentru achiziție.