Android 11 este prezentat în mod tradițional la evenimentul anual Google I/O, care tocmai a fost confirmat oficial pe 12-14 mai 2020. De-atunci au apărut și primele articole despre noua versiune a sistemului de operare.


Foto: Shutterstock / TechRadar

Lansarea Android 11

Evient, în mai vorbim despre un preview al platofrmei Android 11 și cu principalele informații privind optimizările realizate și eventuale modificări dedicate dezvoltatorilor softare și așa mai departe. Lansarea Android 11 va fi în toamnă, odată cu noile modele Pixel și cu ajutorul unor parteneri care vor avea terminale de lansat direct cu Android 11. Versiunea de anul trecut, Android 10, s-a lansat în cadrul evenimentului de pe 3 septembrie, deci ne putem aștepta la o lansare a Android 11 tot la începutul toamnei. Evident, varianta beta va fi disponibilă pentru testare mai rapid.

Ce știm în general de la actualizările anuale Android sunt punctele cheie în care lucrează: optimizarea vitezei, optimizarea consumului de energie, dar și creșterea securității sistemului de operare. Anul trecut a fost în lansată funcția Dark Mode și care poate fi implementată cu forța la orice aplicație, funcție ce este chiar utilă permițând telefoanelor cu ecrane OLED să crească autonomia. Să vedem însă care vor fi surprizele Android 11 pe tema asta.

Una dintre funcțiile apărute la Android 10 care urmează să fie îmbunătățită este Scoped Storage , care blochează accesul aplicațiilor la diverse date stocate de alte aplicații, astfel încât să fie îmbunătățită securitatea și să fie controlat mai bine accesul la date sensibile.

Android 11 ar putea fi dezvăluit împreună cu noua generație de terminale Pixel accesibile care se lansează teoretic la Google I/O. Pixel 4A și Pixel 4A XL ar putea continua tradiția lansărilor de la evenimentul anual, iar în partea de demo vor fi prezentate și funcții noi de la Android 11. Desigur, așa cum anul trecut Pixel 3a și 3a Xl s-au lansat cu Android 9, probabil că și ediția de anul acesta pentru modelele ieftine se va lansa cu Android 10, iar actualizarea va fi posibilă ulterior.

Probabil că Android 11 va veni în septembrie odată cu Pixel 5, să sperăm că nu se apucă nici Google să schimbe denumirile telefoanelor și să treacă direct la 10 sau altceva.

Evident, la Google I/O va fi focus și pe Wear OS pentru dispozitive inteligente și este posibil să vedem un ceas Pixel făcut de Fitbit probabil.