Organizat sub forma unui robo-hackathon online, concursul de robotică nextlab.tech se adresează elevilor cu vârste cuprinse între 8 și 16 ani, iar valoarea totală a premiilor oferite de organizatori se ridică la 87.000 de euro. Înscrierile sunt gratuite și se pot efectua până pe 30 aprilie 2022, calendarul acțiunilor fiind disponibil pe site-ul Nextlab.

Competiția nextlab.tech cuprinde două etape și o finală națională, programată în luna noiembrie 2022, în cadrul căreia se va accede printr-o testare online. ASUS susține concursul de robotică premiind câștigătorii fazei finale cu produse în valoare totală de 17.000 de euro. Lista de premii cuprinde laptopuri TUF Gaming și Republic of Gamers (seria Strix G), precum și diverse periferice de gaming.

ASUS furnizează un portofoliu complet de produse și soluții IT, care susțin demersurile de învățare ale elevilor și studenților. Compania a susținut și în trecut workshop-uri și concursuri legate de programarea roboților. Totodată, laptopurile ASUS și ROG reprezintă principalele alegeri privind platformele pe care tinerii își aprofundează cunoștințelor de programare, dată fiind plaja largă de configurații disponibile în funcție de scenariul de utilizare și bugetul disponibil.

ads

Marile premii oferite de ASUS câștigătorilor concursului de robotică nextlab.tech sunt laptopuri din seria ROG Strix G (2022). Configurațiile de top ale acestei game includ procesoare AMD Ryzen 9 6900HX și plăci video NVIDIA GeForce RTX 3080 Ti cu 150 W prin Dynamic Boost. Seria reunește modelele G15 și G17, cu diferite opțiuni de afișare: FullHD 300Hz / QHD 165Hz, respectiv FullHD 360Hz sau QHD 240Hz. Toate modelele Strix G sunt compatibile cu Dolby Vision, ecranele având timp de răspuns de 3 ms și Adaptive Sync. Laptopurile ROG Strix vin cu o baterie de 90 Wh și încărcare Type-C de 100 W pentru a le permite utilizatorilor să le utilizeze în deplasări. Conexiunile Wi-Fi 6E și LAN 2.5G oferă viteze de transfer de ultimă generație pentru un lag minim indiferent de mediul de conectare.

Prin participarea la acest robo-hackathon, elevii se antrenează și își validează cunoștințele necesare în meseriile viitorului. Ei învață să programeze roboți bazați pe Arduino și să lucreze în Open Roberta Lab, Tinkercad, Mixly, Arduino IDE şi C. Toți concurenții beneficiază gratuit de cursuri de robotică susținute online de profesori universitari din domeniul informaticii.

Concursul este organizat de Asociația „Clubul Informaticii Economice CyberKnowledgeClub” (CKC) fondată de cadre didactice ale Facultății de Cibernetică, Statistică și Informatică Economică, ASE București. Sponsorul principal național Banca Comercială Română. Începând cu 2022 concursul beneficiază de sprijin financiar din partea Ministerului Educației Naționale din România. Sprijinul logistic și tehnologic este oferit de start-up-ul Nextlab.tech. Inițiativa este sponsorizată suplimentar de DACIA RENAULT, Fundația GlobalWorth și ASUS. Proiectul funcționează în cadrul programului ROMÂNIA TECH NATION. Mediul de business este încurajat să se alăture acțiunii pentru a mări numărul elevilor care vor beneficia de un kit gratuit.