Noile reglementări europene impun tăieri de tarife la roaming începând cu 1 iulie. Operatorii au anunțat de asemenea oferte suplimentare, reduceri și pachete speciale pentru vacanță. Trebuie reamintit și faptul că și Croația este în UE de la 1 iulie. Încerc să detaliez câte ceva mai jos. Tarifele maxime în țările membre sunt de 24 de eurocenți pe minute la apel efectuat, 7 eurocenți pe apel la primire, 8 eurocenți per mesaj SMS și 45 de eurocenți pe MB de date. Cosmote a anunțat deja oferta, plus că au ceva special pentru Croația. Acum și Orange și Vodafone sau RCS & RDS detaliază planurile de vacanță.

roaming

Informații de la Ancom

Arbitrul industriei telecom a reamintit oficial că tarifele sunt pentru toți jucătorii de pe piață. Tarifele de mai sus sunt obligatorii și reprezintă valoarea maximă a tarifelor aplicate de operatori, dar numai pentru statele Uniunii Europene și pentru utilizarea serviciilor de roaming de bază.
Operatorii telecom pot avea alte prețuri în cadrul ofertelor speciale și a abonamentelor speciale cu roaming. Trebuie să vă uitați întotdeauna înainte de plecarea în vacanță la tarifele și ofertele speciale și opțiunile pe care le-ați activat sau nu.

Eu aș adăuga și următorul mini-avertisment: unele opțiuni se pot dovedi scumpe, iar unele țări nu sunt în UE, deci atenție maximă.

Oferta Vodafone

Pe lângă pachetele speciale, Vodafone aduce acum comunicarea nelimitată și în roaming. Evident, cu preț special pentru abonații care au ales pachetele Red. Ei dispun de opțiunea “roaming pe zi” și cu 3 euro pe zi beneficiază de aceeași ofertă ca în România, în toate țările UE și Turcia. Apelurile primite nu sunt taxate deloc. Poți avea convorbiri și SMS nelimitate și trafic de date pînă la 4GB. Abonații Vodafone Business Red Plus nu mai plătesc nimic în plus pentru roaming. Ceilalți abonați Vodafone sau utilizatorii cartelei plătesc 3.99 euro pe zi pentru Roaming pe zi.

“Roaming pe zi” este valabila si pentru destinatii mai exotice, cum ar fi Singapore, Hong Kong, Malaezia, Egipt, Australia, Ghana, Qatar, Japonia, Africa de Sud, India si Noua Zeelanda, pentru o taxa zilnica de 6 Euro (TVA inclus)/ zi (pentru clientii Vodafone RED), respectiv 8 Euro (TVA inclus)/ zi (pentru abonatii altor tipuri de abonamente decat Vodafone RED si pentru utilizatorii Cartelei Vodafone).

Vodafone

Oferta Orange

Clienţii Orange România care călătoresc sau se afla în vacanţă în străinatate vor plăti mai puţin pentru apelurile de voce, internet şi pentru SMS-urile trimise. Astfel, în conformitate cu prevederile Uniunii Europene.

Tot de la 1 iulie Croaţia, recent intrată în Uniunea Europeană, se va încadra în zona 1, astfel încât tarifele menţionate se vor aplica şi celor care călătoresc în Croaţia. Abonaţii Orange îşi pot activa opţiunea Permis de vacanţă de la Orange ce le oferă acum 25 de minute pentru convorbiri în roaming şi 25 de SMS-uri. Opţiunea poate fi activată în Uniunea Europeană, Elveţia şi Moldova cu 5,5 euro sau cu 11 euro, când călătoresc în China, Israel, Serbia, SUA sau Turcia, preţuri cu TVA inclus.

Oferta RCS & RDS

RCS & RDS a anunțat că oferă tarifele de roaming cu 50% sub limita impusă de UE. La RCS prețul este de 0,12 euro/minut pentru apeluri iniţiate şi 0,03 Euro/minut pentru apeluri primite. Mai exact:

– 0,12 Euro/minut apelurile iniţiate
– 0,03 Euro/minut apelurile primite
– 0,03 Euro/SMS trimis
– 0 Euro/SMS primit în roaming.

Tariful pentru traficul de date mobile în UE este, la RCS & RDS, de aproape 3 ori mai mic faţă de limita stabilită de Uniune, respectiv de 0,16 Euro/1MB.

RCS & RDS a redus totodată şi tarifele standard pentru apeluri către anumite destinaţii mobile din Europa. Pentru apelurile din Digi Tel şi Digi Mobil către Republica Cehă, Danemarca, Finlanda, Germania, Italia, Lituania, Marea Britanie, Olanda, Norvegia, Polonia, Portugalia, Slovenia, Spania, Ungaria, Letonia, Belgia, Grecia, Irlanda, Malta, Luxemburg, Slovacia, Bulgaria, Islanda, Estonia, Elveţia, Insulele Canare, Insulele Azore, Insula Madeira, Insula Martinica, Guiana Franceza, Guadelupa, Reunion, Gibraltar, Lichtenstein şi Croaţia, compania percepe doar 0,05 Euro/minut, faţă de 0,05 – 0,07 Euro/minut valabile până la 1 iulie 2013. Tariful pentru apelurile către Austria, Franţa, Suedia, Turcia şi Cipru rămâne 0,03 Euro/minut.

Dragomir (OLD)

Contul vechi (my old account).

Am fost ziarist timp de 15 ani, ultimii zece ani i-am petrecut în domeniul IT. Din 2010 sunt blogger profesionist, în principal pe Computerblog.

Mă găsiți de asemenea pe Youtube cu un canal în care vorbim despre telefoane, aplicații și jocuri.

Am lucrat printre altele pentru ZF.ro, Descopera.ro, Go4IT.ro, Jurnalul.ro, PlayTech.ro, Zonait.tv și multe alte site-uri, ziare, săptămânale sau reviste.

Pot fi contactat pe email [email protected] și telefon 0769.066.003.