Vodafone România oferă companiilor lățime de bandă dedicată de până la 1Gbps prin noile servicii de internet prin fibră optică.

Utilizatorii beneficiază de lățime de bandă dedicată care asigură viteze de până la 1Gbps indiferent de gradul de încărcare a rețelei. La asta se adaugă suport non-stop, instalare rapidă, intervenție promptă și consultant de vânzări dedicat.

Vodafone România lansează azi noua sa ofertă de servicii de Internet prin fibră optică, dar numai pentru companii. Lățimea de bandă este garantată, până la 1Gbps atât pentru download, cât și pentru upload.

Prin intermediul tehnologiei FTTH (fiber-to-the-home)/FTTB (fiber-to-the-building), soluția de internet fix prin fibră optică oferită de Vodafone România poate fi implementată în toate reședințele de județ și în alte câteva zeci de orașe. Astfel, fie că este vorba de locații urbane, platforme industriale, parcuri logistice, zone limitrofe ale orașelor mari sau chiar localități fără infrastructură terestră de comunicații și locații greu accesibile, companiile vor avea acces la internet printr-o conexiune permanentă, rapidă și sigură, cu suport dedicat non-stop, intervenție promptă și consultant de vânzări dedicat.

Citez:

Portofoliul Vodafone România include soluții de internet fix destinate companiilor, indiferent de dimensiune și de domeniul de activitate, și este disponibil împreună cu o gamă extinsă de servicii suplimentare, care vin în întâmpinarea celor mai exigente provocări de afaceri. Printre acestea se numără monitorizarea porturilor de internet, integrarea cu VPN mobil sau redundanța printr-o conexiune de rezervă prin intermediul rețelei Supernet 4G+.
Serviciile de business Vodafone România se adresează atât firmelor mici și mijlocii, cât și corporațiilor și includ soluții individuale de voce mobilă, voce fixă și internet, precum și soluții integrate și servicii IoT. Printre soluțiile lansate de Vodafone România pentru a crește gradul de digitalizare a companiilor se află și Ready Business Score, o platformă online care le permite companiilor să-și evalueze eficiența din punct de vedere digital și nivelul de adaptare la noile tendințe tehnologice.

Dan Dragomir

editor at Computerblog.ro
Am fost ziarist timp de 15 ani, ultimii zece ani i-am petrecut în domeniul IT. Din 2010 sunt blogger profesionist, în principal pe Computerblog.

Mă găsiți de asemenea pe Youtube cu un canal în care vorbim despre telefoane, aplicații și jocuri.

Am lucrat printre altele pentru ZF.ro, Descopera.ro, Go4IT.ro, Jurnalul.ro, PlayTech.ro, Zonait.tv și multe alte site-uri, ziare, săptămânale sau reviste.

Autorul poate fi contactat pe adresa [email protected] și telefon 0769.066.003.
!! NU SUNT MAGAZIN SAU SERVICE !!