Eset a lansat azi noua generație de produse de securitate IT, Nod 32 Antivirus 8 și Smart Security 8, care oferă și mai multă protecție utilizatorilor prin implementarea de tehnologii noi. Cunoscut pentru protecția pro-activă și tehnologia cu cel mai mic impact asupra performanțelor computerului, Eset oferă acum protecție anti-Botnet și blocarea exploit-urilor, tehnologie anti-phishing și scanarea fluxurilor de informații din mediile sociale.
Potrivit Cisco Annual Security Report 2014 și 2014 Midyear Security Report, exploit-urile Java și-au adjudecat până la 91% din indicatorii de compromitere (IOC) în noiembrie 2013, crescând până la 93% începând cu 2014, urmate fiind de exploit-uri ale Adobe Reader, Microsoft Excel și Microsoft Word, cu o cotă de 3%. Atât Eset NOD32 Antivirus 8 cât și Eset Smart Security 8 protejează utilizatorii de PC-uri împotriva acestui tip de exploatări prin modulul Enhanced Exploit Blocker.
Eset Smart Security 8 introduce, de asemenea, o caracteristică nouă de protecție botnet care protejează computerul împotriva tentativelor prin care se încearcă preluarea controlului acestuia de la distanță, pentru ca ulterior, forța de calcul a acestuia să fie utilizată în scopuri răuvoitoare, în cadrul unor rețele de calculatoare infectate, controlate de către atacatori (rețelele botnet). În anul 2013 au fost identificate atacuri botnet cu un nivel de sofisticare foarte înalt. Tehnologia din interiorul Eset Smart Security 8 descoperă modele de comunicații de rețea nespecifice, caracteristice rețelelor botnet. O astfel de demascare a unei activității malware tip botnet a fost operațiunea Windigo, efectuată de către laboratoarele de cercetare Eset în primăvara trecută. Au fost astfel descoperite peste 25.000 de servere infectate, folosite de peste doi ani pentru a redirecționa o jumătate de milion de vizitatori web către conținut malware, în fiecare zi. În total, botnet-ul a permis atacatorilor să trimită mai mult de 35 milioane de mesaje spam pe zi.
Eset Smart Security 8 include, de asemenea, caracteristici de securitate cu eficacitate dovedită, cum ar fi modulele Anti-theft (anti-furt), Control Parental și Firewall Personal. Tehnologia care se află la baza produselor Eset deține recordul de premii consecutive VB100 (Marea Britanie), între toți furnizorii de soluții de securitate.