Zonurile sunt confuze: Xiaomi 18 Ultra, despre care se zvonea că va debuta în decembrie anul acesta, ar fi fost anulat. Iar viitoarele Vivo și Oppo Ultra nu vor fi mai fi disponibile la nivel global.
Telefoanele Ultra sunt prea scumpe pentru moment
Conform unei noi scurgeri de informații, Xiaomi va lansa doar trei smartphone-uri ca parte a viitoarei sale serii 18. Nu ar mai pregăti un succesor pentru Xiaomi 17 Ultra. Într-o postare pe X, Kartikey Singh susține că Xiaomi nu va lansa un 18 Ultra anul acesta. Potrivit informatorului, Xiaomi 18 Pro Max va fi în schimb în fruntea gamei de modele flagship ale companiei.
Totuși, acest lucru nu înseamnă neapărat că Xiaomi a abandonat complet modelul Ultra și am putea vedea un succesor al Xiaomi 17 Ultra anul viitor. Compania probabil va renunța la varianta Ultra anul acesta din cauza creșterii costurilor de memorie și stocare.
Informatorul susține, de asemenea, că Vivo și Oppo își vor păstra viitoarele smartphone-uri Ultra exclusive pentru China.
Deși Vivo X300 Ultra și Oppo Find X9 Ultra au fost lansate pe piețele globale, succesorii lor, Vivo X500 Ultra și Oppo Find X10 Ultra, s-ar putea să nu fie lansați la nivel global dacă zvonul se dovedește a fi adevărat.
Vivo și-a limitat în mod tradițional modelele Ultra la piața chineză, dar acest lucru s-a schimbat odată cu vivo X300 Ultra, care a fost lansat pe mai multe piețe globale.
Dacă ultimele afirmații sunt corecte, păstrarea viitoarelor telefoane Ultra exclusive pentru China va dezamăgi utilizatorii de pe alte piețe care sperau să pună mâna pe noile modele.
La ora actuală știm că Oppo pregătește Find X10 Ultra. Smart Pikachu a clarificat faptul că Oppo nu a avut niciodată intenția de a anula lansarea flagship-ului de generație următoare. Modelul ar fi echipat cu un procesor Snapdragon 8 Elite Gen 6 Pro, un senzor de cameră LOFIC de 200MP și o baterie masivă de 8.500mAh.
De asemenea, Vivo X500 Ultra va avea o cameră telefoto periscop cu zoom optic 10x. Întreaga serie Vivo X500 va fi compatibilă cu o nouă gamă de teleconvertoare și camere pentru vlog. Rămâne să vedem ce va face Xiaomi, dar cel mai probabil doar amână lansarea, pentru că seria Ultra este practic un motor al vânzărilor pentru toată linia de smartphone-uri a companiei.

