După ce s-au făcut de râs, ordonând colaboratorilor să nu mai traducă că e război în Ucraina, Google vine acum și zice că a penalizat Rusia. Tupeu. Au retras licența Android pentru serviciile Google unui producător rus. Iar rușii vor cere licență de Harmony OS de la Huawei.
Adevărul despre Google
Contractorii care lucrează pentru Google pentru a traduce textul companiei pentru piața rusă au primit o notificare de la companie: efectiv imediat, războiul rus în desfășurare împotriva Ucrainei nu mai poate fi numit război, ci mai degrabă vag „circumstanțe extraordinare”. Adică exact cum spunea Putin. E-mailul intern, obținut de The Intercept, a fost trimis de conducerea unei firme care traduce texte corporative și interfețe de aplicații pentru Google și alți clienți.
Instrucțiunile au menționat, de asemenea, că cuvântul „război” ar trebui să fie folosit în continuare pe alte piețe și că modificarea politicii a fost menită să mențină Google în conformitate cu legea rusă de cenzură adoptată imediat după invazia Ucrainei.
Retragerea GMS
Google a încetat să certifice smartphone-urile companiei ruse BQ care rulează Android. CEO-ul BQ, Vladimir Puzanov, a declarat pentru Gazeta.ru că noile dispozitive vor fi lansate fără suportul serviciilor mobile ale Google. „Toate dispozitivele deja licențiate vor continua să funcționeze. Dar cu noile telefoane care rulează pe Android, pot apărea probleme”.
Anterior, compania a primit un mesaj de la Google în care se spunea că legea americană interzice furnizarea de servicii în Rusia. Această declarație se referă atât la export, cât și la reexport. Mai mult, interdicția atinge transferul de software și tehnologii de origine americană în Rusia.
BQ testează deja sistemul de operare Harmony OS de la compania chineză Huawei. Potrivit lui Puzanov, noile smartphone-uri BQ care rulează Harmony OS ar putea apărea încă din a doua jumătate a anului 2022.
Există toate motivele să credem că Google va impune pe viitor o interdicție a vânzării de orice smartphone-uri cu Android pe piața din Rusia. Dar nu prea repede.