Honor Magic5 Pro a fost confirmat oficial în cadrul unei colaborări cu Guinness World Record. Este unul dintre modelele pregătite de companie pentru lansarea la Mobile World Congress. Recent, Honor a confirmat oficial și pliabilul Magic Vs.
Honor Magic 5 Pro
Honor a încheiat un parteneriat cu Guinness World Record pentru a prezenta noua funcție a camerei AI a smartphone-ului Honor Magic5 Pro, surprinzând un jucător de baschet care a încercat să doboare recordul Mondial de Slam Dunk printre picioare.
Încercarea încununată de succes a fost făcută de jucătorul profesionist Piotr Grabowski la Londra, pe 20 ianuarie 2023. Grabo este unul dintre cei mai în formă slum-dunkers din lume, câștigătorul unora dintre cele mai importante competiții internaționale de acest gen. El a electrizat anul trecut și fanii din România, fiind prezent pe arena din Constanța pentru o demonstrație de Slam Dunk.
În timpul efectuării săriturii pentru doborârea recordului Mondial, au fost făcute două fotografii. Una dintre fotografii este realizată cu ajutorul camerei AI a Honor Magic5 Pro, care surprinde cel mai bun moment în mișcare al sportivului, iar cealaltă fotografie “behind the scence”, arăta cum a fost capturată prima fotografie.
Puteți vizualiza povestea accesând link-urile:
Honor Magic5 Pro vine cu inovații extraordinare în domeniul fotografiei, iar aceste inovații sunt doar o mică parte din povestea camerei. Lansarea oficială la nivel mondial a Honor Magic5 Pro va avea loc la MWC 2023, în data de 27 februarie.
Seria de telefoane include vreo patru modele, din care Pro și Ultimate sunt cele mai dotate. Există și variante mai accesibile. Din păcate nu avem acum mai multe detalii, dar cu siguranță ele vor apărea pe surse până la lansare.
Honor Magic Vs este cel mai recent smartphone pliabil din portofoliul Honor, dispune de o tehnologie pliabilă specială, rezolvând multiplele probleme asociate cu smartphone-urile foldable.