Am avut ocazia să testez câteva huse și carcase pentru Huawei Mate 20 Pro, iar aseară am citit că a fost lansată oficial de asemenea o carcasă subacvatică. Vă prezint pe rând câteva dintre modele, oferite pentru testare de către MobileDirect.Ro.

Huse și carcase Mate 20 Pro

De câte ori cumpărați un telefon de 1.000 de euro (sau chiar modele mai ieftine) gândiți-vă că le puteți prelungi viața cu ajutorul unor huse, folii sau carcase special realizate pentru protecția lor. Știm cu toții cum a început acest trend, telefoanele cu ecran spart, cu spatele din sticlă, cu spatele foarte alunecos, cu spatele metalic pe care se vedea orice zgârietură. Un telefon reușește să își păstreze valoarea mai bine dacă îl păstrați fără semne. Sigur că Gorilla Glass a evoluat, ultimele modele rezistă ceva mai bine la zgârieturi, dar tot stai cu stres și este foarte simplu să-l ferești cu o husă potrivită. Mai ales că nu sunt foarte scumpe.

Modelele testate de mine sunt interesante, mi-a plăcut cel mai mult husa gen flip-cover, care acoperă bine telefonul, poate să cadă, poate să stea în buzunar cu cheile, nu ai nicio treabă. Cei de la Huawei au făcut husa Wallet Cover, care permite utilizatorului să țină acolo cardurile fără să se demagnetizeze, de asemenea ține telefonul în poziția landscape ca să vedeți filmele preferate. Eu am ales una care permite să vezi ecranul always-on pentru a vedea notificările fără să mai deschid ecranul. Sunt și altele, unele din silicon transparent, altele din piele, unele cu modele foarte interesante, altele extrem de simple. Vă recomand să vă luați și folie pe ecran, dar trebuie mers la un Mall să vă instaleze folia un angajat de la magazin.

Carcasa subacvatică

Pentru că Mate 20 Pro este realizat în special pentru pasionații de fotografie și filmare, compania chineză a realizat și o carcasă subacvatică pentru cei care participă la sporturi extreme, fac scubadiving, snorkeling sau altele. Cum spuneam în review este unul dintre modelele cele mai interesante pentru vacanță, iar Huawei a făcut deja telefonul să fie rezistent la apă. Dar pentru a face scufundări în mare, carcasa subacvatică este cu adevărat utilă.

Camera foto Mate 20 Pro are în un mod special de lucru pentru fotografie subacvatică (Underwater, în meniul camerei foto). Telefonul este rezistent la apă, dar are un scor IP68, ceea ce înseamnă că rezistă 30 de minute sub apă, la adâncimea maximă de 1.5 metri. Așa că Huawei avea nevoie de ceva special pentru fotografiat corali și pești. Carcasa subacvatică arată destul de comun:

Costă circa 90 de dolari conform prețului anunțat în China și permite fotografia la adâncimi mai mari. Desigur, trebuie să fiți atenți să închideți perfect carcasa. Are un buton fizic proeminet care apasă pe butonul de volum care declanșează camera foto. Sunt tare curios dacă poți trece pe video și înapoi atunci când ești sub apă. Sper că s-au gândit și la așa ceva, altfel va merge doar pentru fotografie. Evident, nu știm când va ajunge în Europa și la ce preț.

Sursa: XDA-Developers