Cel mai recent zvon spune că Huawei Mate 10 Pro va avea ecran Full HD, conform unor detalii software apărute online.

Lansarea este pe 16 octombrie, iar acum se vehiculează ultimele zvonuri, se fac ultimele calcule, probabil că Huawei Mate 10 este ultimul smartphone interesant lansat oficial în 2017. Mă rog, mai este și Oneplus 5T dacă se dovedește un zvon bazat pe realitate.

Am văzut informația pe TalkAndroid, iar sursa ar fi un site olandez, MobielKopen. Ei ar fi descoperit detaliile tehnice accesând fișierul UAProf , un document XML care conține caracteristici ale terminalului. Acesta arată cam așa:

Dacă este real, informația este clară. Huawei Mate 10 Pro, adică versiunea de top a terminalului, are un ecran de 6 inch Full HD. Numele de cod prezentate de asemenea pe surse sunt următoarele: Blanc (BLA-L29) pentru Mate 10 Pro , Himalayas (HIM-L29) pentru Mate 10 și Alps (ALP-L29) pentru Mate 10 Lite. Dacă toate datele sunt corecte, BLA-L29 este versiunea Pro, deci cea mai scumpă.

Diferența dintre Full HD și QHD nu este tocmai vizibilă cu ochiul liber. Însă pentru utilizarea în aplicații VR / ochelari VR, se simte mult diferența. La polul opus, ecranul Full HD permite o autonomie mai mare, în timp ce QHD consumă bateria mai rapid. De asemenea, în mod logic, ecranul Full HD ar permite Huawei să vândă un flagship la prețuri mai bune decât cei care folosesc ecrane QHD, adică Samsung, LG, Sony și ceilalți.

Huawei Mate 10 Pro urmează să aducă procesorul Kirin 970, primul pe Android care include procesare neuronală, exact cum are Apple la A11 bionic pe noile iPhone. Acest lucru ar putea permite Mate să bată la scor toate celelalte modele Android lansate pînă acum. Cel puțin în testele de performanță ar trebui să iasă mai aproape de Apple decât ceilalți concurenți.

Mate 10 Pro ar avea și 6 GB de RAM și o baterie de 4.000 mAh, lucru care ar putea face din el un model de top pe final de an. Dar va depinde și de preț, pentru că plasarea modelului la 999 de euro, la concurență cu Note sau iPhone, s-ar putea să dăuneze celor de la Huawei.

Totuși, nu trebuie uitat că Huawei Mate 9 Pro avea ecran QHD (2560×1440 pixeli), iar asta nu a diminuat foarte tare autonomia, din contră a fost foarte apreciat terminalul.