Noile televizoare Philips Ambilight aduc tehnologii avansate și cea de-a 7-a generație a noului procesor P5.

Noile televizoare Philips Ambilight sunt şi mai puternice cu a 7-a generație a noului procesor P5

Noi televizoare Philips Ambilight

Indiferent de conținutul de care utilizatorii doresc să se bucure în 2023 -filme, sport sau jocuri video – TP Vision le promite cea mai bună experiență datorită unei game largi de televizoare OLED noi. Vorbim azi despre modele din seria “The Xtra” și televizoare LCD Ambilight. Toate modelele nou lansate au la bază noul procesor P5 din generația 7. Noile televizoare Ambilight vor fi disponibile în România începând cu luna iunie 2023.

Disponibil din toamna anului 2023 în diagonalele de 55″, 65″ și 77″, OLED+908 dispune de cel mai recent panou META OLED şi puterea procesorului P5 AI Gen.7, un sistem de sunet Bowers & Wilkins integrat și un sistem Next Gen Ambilight pe trei laturi. Toate acestea se combină într-o experiență de vizionare captivantă, unică și de o calitate înaltă.

Noul panou META OLED utilizează un strat Micro Lens Array și un algoritm META de creștere a luminozității pentru a oferi un potențial luminos cu un vârf de 2100 Nits, ceea ce reprezintă o creștere de 70%, oferind în același timp un unghi de vizualizare mai larg și o îmbunătățire a eficienței energetice.

Procesorul P5 AI de generația a 7-a oferă o versiune îmbunătățită a inteligenței ambientale, care permite ajustarea în timp real a luminozității, a gamei și a răspunsului cromatic al ecranului pentru a garanta o performanță optimă adaptată la condițiile de iluminare ambientală.

A doua versiune a Ambient Intelligence utilizează un nou senzor de lumină care poate măsura acum temperatura de culoare a luminii din camera de vizionare, astfel încât punctul alb al imaginii de pe ecran se potrivește exact cu nuanța în timp real a iluminării ambientale a camerei.

Funcția Super Resolution îmbunătățită oferă, de asemenea, o claritate excepțională a marginilor, creând în același timp detalii bogate în zona principală a obiectului afișat pe ecran.

Performanța sunetului este pe măsura calității imaginii datorită sistemului de sunet Bowers & Wilkins 3.1, de 80 W, cu șase elemente frontale orientate direct spre ascultător într-un aranjament dedicat stânga, centru, dreapta (LCR), ce oferă o anvelopă sonoră amplă şi dialoguri clare. Basul profund și precis este furnizat de un subwoofer mare, montat în spate şi susținut de patru radiatoare pasive.

La fel ca toate televizoarele OLED Ambilight 2023, OLED+908 va dispune de noul sistem de operare Google TV, o versiune rafinată și mai sofisticată a experienței Android TV deja existente, cu o interfață și un ecran de pornire mai intuitive şi care oferă acum un accent mai mare pe conținut personalizat și recomandări adaptate. Meniul funcţiilor şi al setărilor cheie este mai ușor de accesat iar interfața grafică ocupă mai puțin spațiu pe ecran.

Design-ul minimalist al televizorului OLED+908 are o ramă metalică super-subțire de culoare închisă care se asortează cu grila difuzoarelor acoperită cu pânză Kvadrat Audiomix și cu noul suport metalic deschis cu ramă neagră lucioasă. OLED+908 prezintă o nouă telecomandă cu o baterie reîncărcabilă prin USB-C, o nouă tastă rapidă pentru a activa și dezactiva iluminarea de fundal și un senzor de mișcare care detectează și activează iluminarea de fundal atunci când telecomanda a fost ridicată.

Philips OLED808

Seria OLED808 adaugă o nouă diagonală la gama de televizoare Ambilight prin intermediul primului model de 42″ care se alătură versiunilor de 48″, 55″, 65″ și 77″ deja existente. Această gamă beneficiază de puterea noului procesor P5 AI Gen.7 şi de tehnologiile Ambient Intelligence V2 şi Super Resolution. Pentru a garanta imagini excelente, seria OLED808 dispune de panouri OLED_EX cu luminozitate înaltă de 1000 niți pentru ecranele de 55″ și mai mari.

OLED808 și toată seria OLED 2023 oferă o performanță avansată pentru jocuri video, oferind acum portului HDMI 2.1 e-Arc compatibilitate Dolby Vision la o rezoluție 4K-120Hz, suport VRR pentru 4K de la 40Hz la 120Hz cu o lățime de bandă completă de 48Gbps (444, 12 biți), compatibilitate FreeSync Premium și G-SYNC, dar și modurile Auto Game și Auto-Low-Latency.

Calitatea sunetului continuă să fie la înălțime datorită unui sistem de sunet 2.1 integrat, de 70 W (50 W pentru modelul de 42″) cu un sistem de procesare mai performant care controlează cu precizie distribuția semnalului către difuzoarele cu două căi stânga-dreapta și către difuzorul de bas dedicat cu inel triplu, orientat spre spate şi susținut de patru radiatoare pasive.

OLED808 are un design foarte subțire cu o ramă exterioară neagră din metal, care se armonizează cu detaliile și precizia sporită a culorilor oferite de sistemul Ambilight Next Gen pe trei laturi, pentru a crea cea mai captivantă experiență de vizionare.

Majoritatea versiunilor OLED808 dispun de standuri pivotante EVO din mental cromat-satinat, excepție făcând modelul de 77” care utilizează suporți ficși cu același finisaj.

Sistemul de operare Google TV și noua interfață de utilizare asigură, de asemenea, o experiență de utilizare mai simplă și mai personalizată.

Seria “Xtra”

Primul model din noua serie “The Xtra”, care va fi lansat după jumătatea anului, este televizorul MiniLED 9308 cu dimensiuni de 55″ și 65″ care oferă un raport preț/performanță bun. Poziționat sub modelele Ambilight OLED, modelul 9308 oferă o performanță excepțională a imaginii și a sunetului, datorită procesorului P5 Gen.7 și a unui panou de 120 Hz, 98% DCI WCG, care produce o luminozitate de 1000 de niţi, dar și unui sistem de sunet frontal Bowers & Wilkins 2.1 de 64W.

Designul european premium se remarcă printr-o ramă metalică foarte îngustă de culoarea antracitului şi de o bandă subțire în partea de jos a ecranului de culoare neagră cu finisaj periat, care se potrivește cu finisajul suportului cu ramă deschisă. Design-ul este completat de materialul Kavdrat pe grila difuzorului.

Un al doilea nivel introductiv al setului Xtra MiniLED, seria 9008, va fi lansat în versiuni de 55″ 65″ și 75″, cu P5 Gen.7, un panou de 120Hz-1000 Niţi, un sistem audio 2.0 de 40W și suporți de culoare gri-antracit.

Gama de succes “The One” Performance Series continuă să fie o parte extrem de importantă a gamei de televizoare Philips Ambilight și va fi completată de două noi serii în al doilea trimestru al anului 2023: 8808 și 8508, ambele serii fiind dotate cu procesorul P5 Gen.7. Televizoarele “The One” continuă să ofere un nivel similar de performanță, design european și calitate precum cele din clasele superioare, dar la un preț mediu, ultra-competitiv.

Seria 8808 va oferi ecrane de 43″, 50″, 55″, 65″, 75″ și 85″, în timp ce modelul 8508 va fi disponibil în versiuni de 43″, 50″, 55′ și 65″. Panourile WCG de înaltă calitate se regăsesc în ambele game, cu 120 Hz pentru 8808 și 60 Hz pentru 8508. Panoul 8508 60Hz dispune, de asemenea, de tehnologia DLG și HRS pentru a oferi conținut 4K 120Hz cu fluiditatea mișcărilor și precizia apropiată de cea a unui panou nativ de 120Hz.

Ambele serii dispun de sistemul Ambilight pe trei laturi și de noul sistem de operare Google TV și o interfață mai intuitivă. Versiunile 43″ – 65″ ale modelului 8808 sunt prevăzute cu o ramă de culoare gri-antracit, cu un finisaj periat pe marginea inferioară a ecranului, iar suportul pivotant EVO este, de asemenea, finisat în culoarea gri-antracit. Versiunile de 75″ și 85″ ale modelului 8808 sunt prevăzute cu suporți rotunzi de culoare gri-antracit.