OnePlus 13R, versiunea mai ieftină a flagship-ului, se va lansa împreună cu modelul de top. Principalele specificații tehnice au fost dezvăluite neoficial. Spre deosebire de OnePlus 13, modelul cu „R” are dotări mai slabe, dar comparat cu OnePlus 12 ar putea avea unele atuuri.

OnePlus 13R

Ce știm despre OnePlus 13R

Flagship-ul OnePlus va avea mai mult ca sigur și versiunea mai ieftină OnePlus 13R. Acesta este succesorul lui OnePlus 12R, ca o opțiune mai accesibilă, dar totuși high-end. Acesta se aude că ar fi probabil un OnePlus Ace 5 redenumit. Modelul Ace urmează să sosească în China luna aceasta, iar astăzi specificațiile lui 13R au fost date pe surse.

Se spune că vine cu un ecran AMOLED de 6,78 inch, rezoluți 2780×1264 pixeli, cu o rată de reîmprospătare de 120 Hz. Va avea o luminozitate de vârf mai bună decât 12R (deși exact cât de strălucitor va fi nu este menționat). Sub capotă va avea un SoC Qualcomm Snapdragon 8 Gen 3, asociat cu 12 GB de RAM și 256 GB de stocare într-o singură configurație.

În spate va fi o cameră triplă cu doi senzori de 50 MP și unul de 8 megapixeli. Deși nu este detaliat în zvon, presupunem că senzorul principal este de 50 MP și la fel este și cel telefoto (cu un zoom cel mai probabil 2x sau 3x), în timp ce ultrawide este de 8 MP.

Se presupune că OnePlus 13R va avea o baterie de 6.000 mAh cu suport de încărcare rapidă de 80 W. În timp ce bateria este un upgrade față de celula de 5.500 mAh a predecesorului său, încărcarea scade de la 100 W. Telefonul va rula, fără surpriză, OxygenOS 15 bazat pe Android 15 din cutie.

Senzorul său de amprentă din afișaj va fi scanner optic, nu ultrasonic ca în OnePlus 13. 13R măsoară 161,72 x 75,77 x 8,02 mm, ceea ce înseamnă că este puțin mai scurt și mai subțire decât 12R. Este, de asemenea, cu un gram mai ușor.

OnePlus 13 vine în ianuarie

OnePlus 13 a avut parte de un clip oficial de promovare care confirmă faptul că vine în ianuarie. Deși telefonul a fost lansat în China și data lansării este stabilită deja, oficialii nu menționează decât ianuarie 2025. Se speculează că și versiunea ieftină OnePlus 13R va fi prezentată atunci.

OnePlus 13 are un afișaj LTPO AMOLED de 6,7 inch. Dezvoltat de BOE, cu o rată de reîmprospătare de 120 Hz, HDR10+ și suport Dolby Vision. Acest afișaj a obținut deja certificarea DisplayMate A++, îmbunătățită de TuV Rheinland Intelligent Eye Protection 4.0. Alte caracteristici ale afișajului includ tehnologia de atenuare DC și anti-pâlpâire pentru a reduce oboseala ochilor. Precum și funcționalitate unică, cum ar fi Rain Touch 2.0, care face ca afișajul să răspundă chiar și în condiții umede. Plus sensibilitatea la atingere pentru mănuși, ideală pentru climatele reci.

Va chipsetul Snapdragon 8 Elite și o baterie de 6.000 mAh. Aceasta este cea mai puternică baterie din istoria flagship-urilor OnePlus. Sistemul cu cameră triplă are un senzor primar de 50 de megapixeli, un teleobiectiv periscop de 50 de megapixeli și un obiectiv ultrawide de 50 de megapixeli cu un câmp vizual de 120 de grade. Senzorul principal va fi probabil un Sony LYT-808, promițând o precizie și claritate îmbunătățite a culorilor.