Pagina de Facebook a Telekom Romania a ajuns la 1 milion de fani înainte de aniversarea de un an de la rebranding. A crescut cu 230.000 de fani de la începutul anului, iar oficialii cred că diversificarea conținutului este cauza.
Pagina oficială Telekom Romania a fost lansată pe 12 septembrie 2014, odată cu rebranding-ul comun Cosmote şi Romtelecom, prin unirea paginilor de Facebook ale celor două companii. Pagina de Facebook are și o secțiune de Forum unde utilizatorii pot scrie pentru a primi suport rapid pentru orice tip de situație semnalată privind serviciile Telekom Romania.
Printre proiectele cele mai apreciate și cu cele mai mari rate de implicare dezvoltate până la acest moment pe pagina de Facebook a Telekom Romania se numără campania de rebranding, campaniile de promovare a concertului Robbie Williams la București, lansarea smartphone-ului iPhone 6 în oferta Telekom sau campania și concursul de Crăciun „Shareuieşte fericit”.