Precomanda pentru Huawei P40 a început oficial de astăzi, puteți plasa comenzi pînă pe 5 aprilie. Huawei P40 Pro va fi disponibil în România cu preț recomandat de 4.599 lei, în timp ce modelul Huawei P40 are un preț recomandat de 3.799 lei. La asta se adaugă căștile Freebuds 3 oferite bonus, plus 50 GB Cloud Storage pentru 12 luni și o serie de extra beneficii.

Huawei P40 Pro+ va veni pe piața locală la o dată ulterioară lansării.

Căștile FreeBuds 3 oferă utilizatorului o experiență audio bună cu un design nou. Au primul sistem pe chip (SoC) Bluetooth 5.1 în mod dublu BT/BLE certificat, tehnologia de transmitere pe două canale Isochronous și un proces audio de 356 Mhz, astfel că asigură o conexiune Bluetooth stabilă și rapidă, precum și o sincronizare audio și video exactă. Jocurile sunt mai palpitante, iar filmele devin o experienţă imersivă. Tehnologia de control activ al zgomotului (ANC), combinată cu un procesor audio de clasă asigură o reducere precisă a zgomotului ambiental care se autooptimizează în timp real, captând și anulând zgomotul de fundal pe măsură ce acestea se modifică.

Alături de Huawei P40, compania chineză a lansat ieri Watch GT 2e, boxa Huawei Sound X, precum și ochelarii inteligenți Gentle Monster și un asistent digital botezat în mod amuzant „Celia”.

Huawei Watch GT 2e

Noul dispozitiv de fitness al seriei este proiectat pentru a inspira un stil de viață activ. Acoperă șase categorii de sporturi și include 100 de moduri sport, de la sporturi tradiționale (alergare, mers, alpinism, ciclism sau înot), la exerciții fizice variate (parkour, yoga, balet sau box).

Are o autonomie a bateriei de două săptămâni, monitorizează frecvența cardiacă, tesiunea arterială și somnul utilizatorului și totodată emite notificări atunci când pulsul devine anormal. Au introdus în premieră o funcție de monitorizare a saturației de oxigen din sânge (SpO2). Are un design unibody și un ecran tactil AMOLED de 1,39 inch.

Huawei Sound X

Compania chineză a dezvăluit și primul produs audio wireless care se alătură portofoliului său – boxa Huawei Sound X, dezvoltată în parteneriat cu cei de la Devialet.
A primit deja iF Design Award 2020 pentru aspect. Prin atingerea ușoară a telefonului de dispozitivul Sound X, sunetul este transmis în boxe, iar utilizatorul se poate bucura instant de playlist-ul preferat. Transmisia audio prin Wi-Fi duce la o compresie de date mult mai mică și la mai puține întârzieri sau latențe decât în cadrul transmisiei Bluetooth.

Ochelari smart Gentle Monster

Noii ochelari inteligenți sunt realizați în colaborare cu Gentle Monster, iar lentilele ochelarilor sunt realizate de Carl Zeiss. Printre cele mai importante specificații se numără sunetul stereo oferit de cele două difuzoare semi-deschise pentru performanțe audio superioare, tehnologia AI de reducere a zgomotului pentru o comunicare plăcută și clară, autonomia bateriei care poate susține până la două ore și jumătate de apeluri sau redare muzică și noua tehnologie NFC care simplifică procesul de încărcare prin simpla așezare a ochelarilor în carcasa din piele cu care vin la pachet.