SES Astra, operatorul de satelit care se ocupă și de Orange TV, a lansat cu succes un nou satelit care acoperă Europa de Est, Rusia și țările membre CSI. Satelitul asigură servicii DTH (Direct-to-Home), direct-to-cable şi are contribuţii la reţele de televiziune digitală terestră pe pieţele ţintă.

 

Astra 5B
Astra 5B

Astra 5B a fost lansat cu succes la bordul unei rachete Ariane 5 de pe cosmodromul european din Kourou, Guiana Franceză, la 22 martie 2014. Între timp, satelitul a încheiat cu succes o serie de manevre în orbită şi a fost supus mai multor teste care au confirmat buna funcţionare a acestuia.

Va ajuta de asemenea serviciul european geostaţionar mixt de navigare (EGNOS) al Comisiei Europene (competitorul GPS sau Glonass). Acesta va contribui la verificarea, îmbunătăţirea şi raportarea privind fiabilitatea şi acurateţea semnalelor de poziţionare în Europa.