Pentru cei care țin la protecția datelor personale, cei de la Kingston au prezentat stick-ul DataTraveler 2000 care include criptare hardware și protecție cu cifru, având tastatura montată direct pe el. Este dedicat profesioniștilor care trebuie să trasfere documente și informații sensibile.

Kingston DT2000_64GB_ao_hr

Algoritmul de cifrare pentru criptarea datelor este AES 256 biți în modul XTS. Criptarea se face direct pe unitate, fără a fi necesare drivere software. Tastatura alfanumerică a DataTraveler 2000 le permite utilizatorilor să securizeze stick-ul cu un PIN format dintr-un cuvânt sau o serie de cifre. Pentru un plus de securitate, funcția de auto-blocare devine activă când unitatea este deconectată de la porturile USB ale dispozitivului gazdă, iar cifrul de criptare și parola sunt șterse după 10 încercări abuzive de accesare a datelor stocate pe unitate. Produsul este construit din materiale durabile, iar carcasa de aluminiu îl protejează de factori externi, precum apa și praful.

DataTraveler 2000 este disponibil în variantele de capacitate de 16GB, 32GB și 64GB, cu o garanție de trei ani și suport tehnic gratuit non-stop.