După părerea mea, dacă se refac corect numărătorile, Clotilde și Mihaiu câștigă iar. Dar nu știm dacă vor număra corect nici a doua oară. Acum sunt convins că s-a furat și la Negoiță, Băluță sau Piedone, doar că, nefiind vreun competitor apropiat, nu i-a păsat nimănui. Iar alegerile locale au fost doar un mic test pentru parlamentare. Pentru că în Parlament se decide soarta țării, acolo se va fura și mai tare. Noi ar trebui să sperăm că ponderea PSD, PNL, AUR și SOS va scădea. Desigur, dacă s-ar trezi lumea, atât în țară, cât și în diaspora. Însă ei deja pregătesc deja și partea cu furtul, dar și scenariul pentru înfrângere. Folosesc iar PNL pe post cal troian, care la o adică s-ar alia cu dreapta, ca să submineze orice efort din interior.


  1. Paddington în Peru vine în cinematografe la început de 2025;
  2. deja s-a ajuns la proteste oficiale privind furturile de la vot;
  3. Fritz crede că PSD a reîntors numărătoarea voturilor în anii ’90;
  4. partidul Reper a fost scos ilegal de la observatori, iar voturile sale șterse din pix;
  5. trebuie să scăpăm de votul într-un tur pentru a avea alegeri democratice;
  6. singura veste bună este că PSDNL nu a învățat nimic și se ceartă pe candidații la prezidențiale;
  7. nu vă bazați pe 112, poliția este incapabilă să salveze pe cineva;
  8. Rafila a mințit despre morțile suspecte la spitalul Sf. Pantelimon;
  9. medicamentul miraculos Ozempic va fi retras din România;
  10. nu cred că are legătură Coldplay, ci organizatorul a invitat un manelist la un concert rock;
  11. amuzant cum se victimizează ăla, dacă îl ducea capul refuza o astfel de ocazie;
  12. amuzant cum ProTV, principalul promotor al manelelor în spațiul public, ia atitudine imediat;
  13. sală de detenție la licee pe modelul american;
  14. Ungaria nu va participa la sprijinul NATO acordat Ucrainei, dar nici nu îl va bloca;
  15. Johnson&Johnson vindea cancer la pachet, dar nici nu va păți nimic – ia o amendă insignifiantă;
  16. cercetătorii au descoperit gheață la ecuator pe Marte;
  17. în sistemul solar există un corp ceresc acoperit cu „zahăr”;