Încep poveștile despre Revoluție, de fiecare dată cutremurătoare, dar care ne arată iar și iar cât de naivi am fost să ne lăsăm sub conducerea securiștilor. Practic pe 16 decembrie a picat dicatatura, dar probabil că n-ar fi fost nimic fără evenimentele de la Timișoara.
- One Battle After Another vine pe HBO Max;
- Bolojan ar trebui să lase crescutul de taxe și să intre în legile justiției pentru a rezolva problemele generate de PSD;
- PSD și AUR au recunoscut în final alianța lor pe care o tot neagă, au votat contra Dianei Buzoianu, un specialist care a lovit în mafie;
- totuși, PSD și-a amintit în alt caz că este într-o coaliție în care s-a angajat să nu voteze aiurea;
- judecătorii l-au abuzat fix aiurea pe Cristi Dănileț și acum trebuie să plătim cu toții daunele;
- încă un ministru PSD, încă niște dosare de corupție care să fie tergiversate;
- îmi place că ăștia discută singuri despre pace, în condițiile în care singurul vinovat pentru război e Putin și el nu are de gând să se oprească;
- Nicușor Dan participă la un summit al liderilor de pe flancul estic al NATO;
- ingeniozitatea ucrainenilor este admirabilă, au lovit acum un submarin de sute de milioane de euro;
- războiul cu victime umane nu impresionează pe nimeni, dar un protest s-a iscat pentru că autoritățile ruse au interzis Roblox;
- serviciile speciale britanice spun că războiul se duce pe toate fronturile și nu ar trebui să ne culcăm pe-o ureche;
- Trump dă în judecată BBC, după cum a promis, pentru “defăimare”;
- americanii au făcut o comisie care să recruteze cei mai buni specialiști în AI;
- tot mai ciudat decesul lui Rob Reinert, fiul său ar fi fost arestat pentru crimă;
- eram absolut convins de asta, pentru că niciun partid nu ar face față revoltelor;
