Ieri a fost Trump ieșit din comun, așa că merită câteva rânduri separat. Nu, nu va face nimic contra rușilor. Dar a spus că Ucraina își poate câștiga teritoriile înapoi. Pentru el este o premieră, deci o schimbare majoră. A spus că NATO trebuie să doboare avioanele și dronele rusești. Altă mare minune, el fiind mereu cu peria să ia scamele de pe sacoul lui putin. Desigur, a mai băgat niște strâmbe extremiste și la ONU. Dar aici nu era nicio surpriză.


  1. Jessie Buckley este mireasa lui Frankenstein (Christian Bale);
  2. politicienii n-au priceput nimic din popularitatea Georgescu/AUR;
  3. CCR nu va aviza azi reforma pensiilor speciale;
  4. românii vor reformă, guvernul spune că face reformă. Dar nu face;
  5. încă o dată: au tăiat de la cetățeni, dar de la partide, nici vorbă;
  6. hidrocentralele distrug mediul, spre deosebire de panouri solare și eoliene;
  7. scumpirile sunt ilogice: benzina peste Italia, mâncarea peste Cehia;
  8. chinezii atacă democrația din România prin vocea lui Severin (ambasada Chinei a dat share la text);
  9. incendiul de aseară din capătul Pantelimonului a produs atâta fum că s-a simțit și în parcul Tineretului;
  10. Macron face o tentativă inteligentă de manipularea lui Trump;
  11. lângă sediul ONU un grup de hackeri avea instalate servere și celule GSM să intercepteze tot. Ghiciți din ce țară?
  12. OpenAI dă încă o lovitură, de data asta de 500 de miliarde de dolari;
  13. modelele plug-in de la Suzuki nu se vând, au renunțat;
  14. tatăl lui Musk și-a agresat sexual copiii în continuu din 1993;
  15. Claudia Cardinale a încetat din viață la 87 de ani;
  16. încă un factor recent care contribuie la demență și Alzheimer;
  17. NASA vrea revenirea pe Lună cu echipaj uman în 2026;