Am văzut în week-end serialul 3 Body Problem. A fost foarte lăudat, nu este senzațional, dar este destul de bine făcut și te pune pe gânduri. Însă reactivează problema majoră pe care o am și cu celelalte producții: nu avem sezonul doi. Nici măcar nu a fost confirmat deocamdată, deși e logic că îl vor face. Și asta adaugă la o listă lungă de filme la care aștept sezoanele următoare. Le-am și uitat, o să mă apuc să le notez undeva pe toate.


  1. Poor Things, film premiat cu Oscar, urmează să vină pe Disney+;
  2. PSD și PNL n-au reușit să stabilească candidații comuni prin țară;
  3. polițiștii de frontieră rămân prin aeroport și după 31 martie;
  4. concediul de creșterea copilului a fost tăiat și el, dar ne mirăm de ce sunt mai puțini copii;
  5. românii și candelele aprinse ținute nesupravegheate în casă;
  6. în ciuda discuțiilor publice, numărul cazurilor de violență casnică a crescut;
  7. trebuie o analiză de ce băieții ăștia joacă bine până la 19 ani și apoi dispar;
  8. atentatul de la Moscova este mult prea dubios să nu fi fost ceva aranjat acolo;
  9. ISIS a arătat chiar și filmările făcute de teroriști în timpul atacului;
  10. sunt convins că Ucraina nu are absolut nicio legătură cu așa ceva;
  11. oricum, Putin va folosi atentatul cum a mai făcut-o în trecut;
  12. turcii lucrează la refacerea flotei ucrainene, primele nave sunt gata;
  13. tinerii din Georgia se tem că țara lor urmează pe listă;
  14. am avea nevoie și noi de niște inițiative de genul ăsta, dar care să fie preluate și la TV;
  15. autoritățile de reglementare ar putea decide spargerea Apple și Google în companii mai mici;
  16. cică au venit cercetătorii cu o nouă explicație pentru dispariția civilizației Maya;
  17. fizicienii CERN au descoperit unde se pierd particulele din accelerator;