Am văzut primele episoade din sezonul trei Star Trek: Strange New Worlds mulțumită celor de la SkyShowtime. Dacă urmăreați Star Trek, chiar și ocazional, merită să vedeți tot serialul. Premiera sezonului trei este pe 4 august, vă mărturisesc, merită văzute. Sezonul doi s-a terminat cu o situație de criză, care continuă și are efecte și în sezonul trei. Nu vreau să vă dau spoilere, primele două episoade sunt foarte bune, însă următoarele două sunt excepționale. Mai am de văzut al cincilea episod azi. Și vă promit că le revăd săptămâna viitoare când ajung pe platformă, chiar sunt atât de bune.
- Bolojan pregătește tăierea pensiilor speciale și reforma pensionării în justiție: probabil PSD și AUR se vor opune;
- familia de la stat, angajări doar pe pile, rude și cunoscuți fără nicio experiență în funcții de top;
- pentru că mulți concediați s-au refugiat prin transfer în alte instituții, premierul va tăia aceste opțiuni pe viitor;
- PSD a numit în locul lui Anastasiu un alt corupt, condamnat penal, pentru că ăștia sunt oamenii lor;
- Pieleanu a abuzat și el niște angajate și studente, dar autoritățile nu finalizează niciun dosar de genul ăsta;
- mai mult, justiția îl scapă pe teroristul care incendia Parlamentul, că săracul nu are școală;
- Trump s-a prins că Putin n-are nicio treabă cu pacea, dar amână iar o decizie;
- cum o fi să nu gândești: europenii sunt dezamăgiți de democrație, nu pot vedea cum e în dictaturile din jur;
- chiar și israelienii încep să vorbească despre genocid în Gaza, probabil e timpul să-mi schimb poziția;
- compania Aeroflot folosește Windows XP și pentru acces în rețea trebuie doar user: admin și parola: admin;
- exact ca în filmele Jandarmul din Saint Tropez, francezii fugăresc turiștii dezbrăcați;
- Sony dă în judecată Tencent pentru că au clonat un joc video;
- o femeie paralizată de 20 de ani poate acum să folosească computerul cu ajutorul Neuralink;
