Ne vedem diseară de la 20:00 pe blog pentru live text: lansarea generației iPhone 16. Pe lângă cele patru telefoane, Apple va actualiza toate modelele Apple Watch simultan. Sunt zvonuri despre un nou Apple Watch SE de gamă entry, un model Seria 10 de nivel mediu și un Ultra 3. De asemenea, va lansa două modele noi de AirPods pentru a înlocui căștile entry-level din a doua generație și modelul de nivel mediu, din a treia generație. Există diverse zvonuri privind tehnologiile AI lansate, Apple Intelligence, să vedem ce se confirmă oficial.
- Wolf Man se pregătește de lansarea în ianuarie 2025;
- Ciucă și-a prezentat cartea, disponibilă online gratuit – fragmentele de pe Facebook sunt amuzante;
- încă o dronă rusească lăsată să cadă la noi. Ciolacu: “o să mai fie”;
- NATO condamnă, dar rușii au lovit România, Polonia și Lituania și nu s-a făcut nimic;
- partidul Drept a fost făcut de oameni care aveau nevoie de observatori în BEC;
- Bucureștiul marchează 565 de ani de atestare documentară;
- Negoiță a început să radă toate spațiile verzi, inclusiv de lângă blocuri;
- parcarea de la Otopeni Plecări se închide din cauza lucrărilor la metrou;
- Moscova iubește rețelele sociale: găsește fani și influențează opinii ușor;
- BBC și-a încălcat toate standardele privind conflictul din Israel, raportând numai informații neverificate;
- complot ISIS pentru asasinarea Papei dejucat în Indonezia;
- SUA, UK și Uniunea Europeană au semnat un tratat comun privind AI;
- republicanii americani l-au interzis pe Stephen King;
- review AMD Ryzen 5 9600X – procesor cu preț bun;
- pliabilul cu trei ecrane Huawei are mai multe precomenzi decât toate celelalte la un loc;
- Bill Gates a anunțat că mai muncește doar 20-30 de ani;
- Elon Musk spune că prima misiune spre Marte va fi în 2 ani;
- o pilulă pentru somn reduce proteinele care cauzează Alzheimer;
- au găsit și un nou tratament pentru Alzheimer care dă rezultate bune;