Creativitatea nu este magică și nici misterioasă. În spatele creativității există principii științifice pe baza cărora pot fi dezvoltate tehnici puternice de stimulare a creativității, atât pentru individ cât și pentru organizații, spune psihologul Robert Epstein.

Foto:  © Inara Prusakova | Dreamstime

Stimularea creativității

”Atunci când vrei să pornești într-o nouă direcție pentru a avea o viață mai bună, încearcă cele 3 reguli: modifică-ți mediul, monitorizează-ți comportamentul și fă o promisiune altei persoane că îți vei schimba comportamentul.

– spune Dr. Robert Epstein, psiholog american de renume mondial, care a susținut în premieră la București Workshopul Internațional de Psihologie și Behaviorism. Evenimentul a fost organizat de ATCA – Asociația de Terapie Comportamentală Aplicată, în parteneriat cu Facultatea de Psihologie și Științele Educației, U.B., Departamentul de Psihopedagogie Specială.

Cel mai bun mod în care un psiholog își poate ajuta clienții este să-i învețe să se ajute singuri. Fiecare persoană își poate atinge potențialul maxim cu ajutorul științei comportamentale, a adăugat el. Referindu-se la gestionarea sănătoasă a vieții de adult pentru care fiecare persoană este responsabilă, el a ținut să atragă atenția că ”prin analiză și practică, autocontrolul este real și puternic”. În argumentația sa, s-a bazat pe teoriile lui B. F. Skinner, unul dintre cei mai relevanți psihologi behavioriști, curent care se axează pe modificarea comportamentului prin diverse metode în scopul îmbunătățirii vieții unei persoane.

Robert Epstein susține că toate aspectele comportamentului uman, chiar și creativitatea, pot fi înțelese în termeni riguroși, științifici. Dr. Epstein a vorbit despre abilitățile pe care oamenii le pot învăța și care pot crește nivelul expresiilor creative. În plus, a adus în atenție o teorie științifică a comportamentului – Teoria Generativității – care ne ajută să înțelegem toate componentele comportamentului uman, incluzând și comportamentul remarcabil numit „creativ”.

Cu ocazia workshopului internațional, ATCA a lansat pe piața din România versiunea tradusă și editată în limba română a lucrării “About Behaviorism” semnată de B. F. Skinner. Cartea este un instrument indispensabil pentru terapeuții specializați în tehnica ABA (Applied Behavior Analysis), folosită mai ales în lucrul cu copiii care suferă de tulburări din spectrul autist.