Poliția Română a anunțat oficial o nouă modificare a Codului Rutier, care îi vizează pe cei care conduc cu telefonul mobil în mână. Începând cu data de 12 octombrie 2019 vor intra în vigoare noile reglementări prin care va fi interzisă ținerea în mână sau folosirea cu mâinile în orice mod, atât a telefonului mobil, cât și a oricărui dispozitiv mobil prevăzut cu funcția de înregistrare ori redare text, foto sau video, de către șofer în timpul conducerii vehiculului aflat în mișcare.
Sancțiunea pentru nerespectarea legii este de la 6 la 8 puncte amendă (în prezent de la 870 de lei la 1160 lei) și 4 puncte penalizare. Poliția Română îi îndeamnă pe toți participanții la trafic să respecte legea și anunță că vor urma noi modificări ale reglementărilor prevăzute în Codul Rutier.
Sfaturi privind telefonul mobil la volan
Puteți folosi echipamente proiectate și testate special pentru convorbiri telefonice în mașină, sigure și confortabile:
- Car kit-uri instalabile (sisteme handsfree auto cu Bluetooth) conectate cu sistemul audio existent al mașinii
Avantaje: ușurință în utilizare (se conectează automat cu telefonul,sincronizează automat agenda, se pot conecta simultan două telefoane) + sunet de calitate (claritate superioară a sunetului, fiind eliminat ecoul și filtrat zgomotul de fundal, recunoaștere vocală integrată, care permite înregistrarea de etichete vocale pentru contactele uzuale) + preluarea apelului prin sistemul audio al mașinii (în momentul unui apel se oprește automat muzica redată de sistemul audio, iar convorbirea este preluată de difuzoarele încorporate) + funcții suplimentare (acces wireless la muzica din telefon,preluarea indicațiilor de navigare din smartphone);
Dezavantaje: conversația poate fi auzită integral de ceilalți pasageri - Car kit-uri portabile
Avantaje: portabilitate (îl poți folosi și în alte mașini), ușurință în utilizare, sunet de calitate, accces wireless la muzica din telefon și preluarea indicațiilor de navigare din smartphone
Dezavantaje: nu se integrează cu sistemul audio al mașinii, conversația fiind redată prin difuzorul încorporat; - Sisteme audio auto cu funcție Bluetooth
Avantajele sunt similare cu cele ale unui car kit conectat cu sistemul audio al mașinii, dar poți avea acces la radio și la muzică direct din smartphone sau alte medii de stocare (CD, USB, carduri de memorie, etc), în funcție de caracteristicile sistemului.
Sunt și accesorii compatibile cu telefonul mobil, ușor de adaptat la utilizarea în timpul conducerii autovehiculului:
- Căști pentru telefon mobil. Practic aproape orice telefon vine la pachet cu o pereche de căști in-ear în cutie.
Avantaje: nu necesită costuri suplimentare
Dezavantaje: nu sunt confortabile, iar uneori sunetul nu e de cea mai bună calitate - Căști speciale, fără fir, cu conexiune Bluetooth
Avantaje: conexiune wireless, conectare ușoară cu telefonul prin Bluetooth, portabilitate (pot fi folosite atât în mașină, cât și în afara acesteia)
Dezavantaje: pot fi ușor de rătăcit; confort redus; uneori, conexiunea cu telefonul poate fi instabilă și se pot auzi zgomotele din fundal
Mai mult, există echipamente proiectate și testate special pentru înregistrarea video a traficului: camerele auto DVR. Deși o cameră auto DVR nu transmite live, este singurul echipament creat special pentru înregistrarea video a traficului, din interiorul mașinii, care nu necesită intervenția șoferului în timp ce este la volan, dar permite partajarea ulterioară a înregistrărilor. Acest gadget se fixează la începutul călătoriei, iar modelele echipate cu WiFi îți permit să faci share pe FB, Instagram etc, prin intermediul aplicației dedicate.
Avantaje: echipament fix, care nu are nevoie de operare în timpul condusului. Este un martor imparțial pentru ceea ce se întâmplă în trafic, captează imagini panoramice ale traseului parcurs, realizează filmări de mici dimensiuni, înregistrează în buclă, blochează automat de la ștergere un fișier în cazul unui accident. În plus permite vizualizarea rapidă a înregistrărilor pe ecranul camerei, pe PC sau pe un dispozitiv mobil prin wi-fi, înregistrarea unui eventual impact când mașina e parcată (mod de parcare inteligent).
Dezavantaje: redarea conținutului video în mediul online nu se realizează în timp real.