Telekom Mobile continuă să investească în energia regenerabilă ca parte a strategiei sale de mediu pentru un viitor verde.
Sursa foto:https://ro.depositphotos.com
Telekom Romania Mobile implementează un plan ambițios de conectare a antenelor sale la sursele de energie regenerabilă pe bază de panouri solare, pentru a înlocui astfel sistemul tradițional de aprovizionare cu electricitate. Aceasta este o investiție care contribuie la asigurarea unui viitor mai verde pentru România, care va reduce considerabil amprenta de carbon a companiei în următorii ani. Telekom Mobile a fost una dintre primele companii din cadrul grupului Deutsche Telekom care a implementat sistemul cu panouri solare la scară largă, după ce testele efectuate la fața locului și-au dovedit eficiența.
Încă din 2015, operatorul a început montarea de panouri fotovoltaice, accelerând acest proces an de an. Până în prezent, au fost montate panouri solare la peste 300 de antene GSM. Locurile în care sunt implementate panourile sunt situate pe tot teritoriul României, în așezări urbane mari sau rurale mai mici. Pentru anul acesta, Telekom Romania Mobile are programate investiții care vor duce la o dublare a amplasamentelor care vor folosi sisteme bazate pe panouri solare. Compania se angajează să continue programul până când toate locațiile fezabile vor beneficia de soluții de energie verde.
În urma montării panourilor, consumul de energie al antenelor respective poate scădea cu până la 90%, în funcție de condițiile meteorologice. Diferența până la 100% este reprezentată de sistemele de răcire a aerului condiționat, care utilizează în continuare energia din sistemul național de electricitate, dar și alte constrângeri specifice locației.
Principiul de funcționare al panourilor fotovoltaice și al instalațiilor fotovoltaice, se bazează pe efectul fotoelectric, respectiv transformarea energiei solare („foton”) în energie electrică („volt”). Aceasta, la rândul ei, cu ajutorul unor dispozitive electrice și electronice specifice, ajunge să fie transferată prin rețeaua locală de distribuție electrică a amplasamentului către consumatorul de energie electrică. Pentru a determina dacă un amplasament este compatibil cu soluția de panouri fotovoltaice, experții în inginerie efectuează o analiză preliminară la birou, urmată de o vizită fizică pe teren pentru a verifica condițiile locale.
Este un exemplu de urmat. Insa, pe de alta parte, ma intreb cum va face in curand fata reteaua nationala de curent electric atunci cand vor fi montate atatea sisteme fotovoltaice incat vor fi prea multi prosumatori. Stiu ca sunt deja cateva state care se confrunta cu un excedent. De exemplu Polonia.
 
Situațiile sunt idioate într-adevăr. Ba se produce prea multă și prețurile sunt negative, ba nu este destul și prețurile explodează. Trebuie reglat sistemul de acumulare sau vânzare a surplusului de energie.