UniCredit ocupă prima poziție în România pentru serviciile de administrare a lichidităților companiilor, potrivit studiului Euromoney Cash Management Survey 2026. Clasamentul are la bază evaluările trimise de peste 26.000 de directori financiari și manageri de trezorerie din întreaga lume.

Primul loc în România

Pe lângă piața locală, banca a obținut primul loc în alte nouă țări europene: Italia, Austria, Bosnia și Herțegovina, Bulgaria, Croația, Republica Cehă, Serbia, Republica Slovacă și Slovenia. Față de anul precedent, instituția și-a îmbunătățit poziția în Italia, Bulgaria, Cehia și Serbia, menținându-se cel puțin pe locul al doilea pe toate piețele sale principale.

Serviciile evaluate vizează în mod direct modul în care companiile își gestionează conturile, fluxurile zilnice de bani și operațiunile transfrontaliere, infrastructura băncii permițând în prezent decontări internaționale în până la 140 de valute.

ads

Peste 26.000 de profesioniști – manageri de trezorerie și directori financiari din întreaga lume – au plasat UniCredit pe primul loc în cadrul sondajului Euromoney privind administrarea lichidităților (Cash Management Survey 2026), pe 10 piețe europene. Banca se situează în primele două poziții pe toate piețele sale principale, nefiind clasată mai jos de locul al doilea.

UniCredit investește continuu în zona dedicată produselor de plăți, inclusiv extinderea capacității de efectuare a plăților internaționale, acoperind până la 140 de valute. Clienții se pot bucura de o combinație unică între expertiza din piața locală și acoperirea internațională, care le permite să își gestioneze plățile transfrontraliere în mod eficient, sigur și în conformitate cu reglementările.

În urma unei performanțe solide în 2025, rezultatele din acest an reprezintă un nou pas înainte. Italia, Bulgaria, Republica Cehă și Serbia reușind să își îmbunătățească clasarea și să ocupe prima poziție.

Aceste rezultate recente reprezintă cea mai bună performanță înregistrată vreodată de noi în sondajul Euromoney privind administrarea lichidităților – un indicator de referință important pentru modul în care ne deservim clienții. Am investit, din nou, în produsele și canalele noastre, iar rezultatele sunt evidente: ocupăm primul loc pe 10 dintre piețele noastre principale și locul al doilea pe celelalte. Misiunea noastră este să fim prima opțiune a fiecărui client în domeniul plăților, iar acest sondaj demonstrează că suntem în direcția potrivită”, a declarat Raphael Barisaac, Global Head of Transactional Payments & Cash Management, UniCredit.