Amazon Fire Phone, despre care se scrie de ani de zile (2012), a fost lansat oficial miercuri seara (detalii). Terminalul smartphone cu Android are dotări bune și  prețul de vânzare este de 200 de dolari cu abonament pe doi ani. În rest se cam confirmă, ca de obicei, toate zvonurile. Terminalul are display de 4,7 inch, procesor Qualcomm, Adreno 330, 2GB de RAM și cameră de 13 megapixeli. Cum spuneam pare un smartphone de top.

Amazon Fire Phone
Amazon Fire Phone

Sursa foto: The Verge

Fire Phone – oficial

Amazon a reușit să dezvolte un model de business interesant și au reușit la fiecare pas. Fost cel mai mare magazin online de cărți și-au extins treptat afacerile și au ajuns să vândă electronice, apoi haine, apoi orice, de la mâncare la avioane. Au fost printre primii care au adoptat ebook-urile, cărțile digitale, au lansat propriul ebook reader cu acces direct la cărți și posibilitatea de cumpărare cu un click. Evident, au vândut de au rupt. Apoi când au lansat tabletele au reușit iar să facă cifre record. Deși nu sunt un brand de electronice, au bătut la vânzări multe companii mari cu brand cunoscut. Apoi tabletele au avut alt avantaj, că au interfața lor cu acces la cumpărături și promoții, astfel te face să cumperi iar.

Fire Phone urmează să fie un terminal Android de top, dotările sunt bune și design-ul nu e rău. Apoi va veni cu interfața lor dezvoltată in-house, evident cu acces la partea de e-commerce și la serviciile media. Acum Amazon are un serviciu de video on demand și multimedia, accesibil cu abonament. Prețul Fire Phone pare să fie destul de mare – 200 de dolari cu abonament pe doi ani la AT&T. Înseamnă că fără un abonament e mult mai scump.

Amazon zice că mai are acum un serviciu care are mare succes – au integrat la tablete un buton de „Help”, care poate fi folosit de cei care nu se descurcă cu butoanele sau setările și au nevoie de ajutor. Se pare că va fi și la telefon un astfel de buton și știu destui care vor apela la Suport Tehnic.

Mie mi s-a părut genial atât ebook reader-ul Kindle, cât și tableta Kindle Fire. Vouă cum vi se pare telefonul Fire?