Samsung Galaxy X ar putea fi doar o ediție limitată, mai exclusivistă decât iPhone X de exemplu. Cel puțin așa spune un zvon citat de Phone Arena. Vestea bună ține de hardware, de următoarele procesoare Samsung Exynos (nu știm încă ce va fi cu Snapdragon 845), detaliez asta mai jos.
Sursa foto: Trusted Reviews
Samsung Galaxy X ediție limitată
Samsung Galaxy X ar urma să fie primul telefon pliabil al sud-coreenilor. El este pregătit pentru lansarea în 2018, iar după cum s-a intensificat războiul declarațiilor, anul viitor pare să fie de fapt anul telefoanelor pliabile de toate felurie. Sunt convis că chinezii vor face și ei vreo 300 de modele. Revenind la Samsung, nici măcar ei nu par convinși de succesul acestui proiect și au găsit o soluție: ediția limitată. Să vadă dacă există cerere, iar apoi vedem cum reacționăm.
La ora actuală, telefonul pliabil Samsung a fost confirmat de Koh Dong-jin, șeful diviziei de mobile Samsung. De asemenea, există un model care a trecut de certificările Bluetooth SIG, Samsung SM-G888N0, care este de asemenea testat de autoritatea telecom coreeană. Am pus link cu translate ca să înțelegem despre ce e vorba.
În orice caz, este clar că Samsung va avea un ecran care se pliază altfel și nu este vorba de două ecrane separate cu o balama. Cel puțin așa pare, oricum, Samsung ar putea să facă datorită ecranului curbat cea mai subțire balama, care să păstreze ecranele cât mai bine unite la mijloc. Problema rămâne de autonomie, de cost. Practic un display suplimentar nu este ieftin, are nevoie de baterie în plus și așa mai departe. Dar ca demonstrație de forță, ca element de marketing, orice nou produs este un bonus.
Samsung Exynos X
Foarte mulți bloggeri și ziariști uită că Exynos 9 este cel din S8/Note 8, respectiv 8895, iar următoarea generație, cea de anul viitor, trebuie să fie Exynos 10 sau, ca să facem un pariu, Exynox X probabil. Procesorul este în general prezentat înainte de lansarea telefonului sau poate chiar simultan cu lansarea Samsung Galaxy S9.
Procesorul Samsung Exynos 9 folosea sistemul de producție pe 10 nanometri, iar de la anul vor trece la 8-nanometer Low Power Plus (8LPP). Practic, scade atât dimensiunea procesorului, dar scade și consumul de energie. De asemenea, puterea de procesare este mai mare și nu se va mai încinge. Următoarea fază va fi trecerea la 7 nanometri și apoi 5 nanometri.
Qualcomm are un parteneriat cu Samsung să producă chip-urile la ei la fabrică, deci este aproape clar că Snapdragon 845 va fi realizat pe 8 nanometri. Aștept însă confirmarea oficială pentru asta. Cert este că Samsung Galaxy S9 va fi primul telefon cu noul procesor Exynos și respectiv primul care va avea Snapdragon 845, conform acordului dintre cele două companii. Iar autonomia telefonului ar putea crește semnificativ comparat cu S8 de exemplu.
Este posibil ca și telefonul pliabil să aibă acest procesor. Așa că mai avem puțin de așteptat pînă când toate detaliile vor ieși la iveală.