Am văzut un zvon despre Huawei Mate 9 pe Mobzine și-am dat un search după el. Modelul care continuă seria Mate s-ar putea să fie mai interesant decât P9, deși sunt sunt fan și utilizator P9. Schimb telefonul iar 🙂
Huawei Mate 9 are pe spate tot camera foto Leica, cu unul din senzorii de 12 megapixeli de la P9, dar al doilea senzor are acum 20 de megapixeli. De asemenea, acum este poziționată altfel. Oare contează această schimbare a poziției lentilei? Tind să cred că da, am văzut mai multe modele noi de smartphone cu acest setup diferit, se pare că 2017 va aduce telefoane cu camera foto poziționată așa.
Camera cu senzor de 20 de megapixeli asigură o calitate a fotografiilor de nivelul DSLR, iar camera frontală rămâne cea de 8 megapixeli. Lentilele sunt făcute de Leica și continuă să aibă logo-ul legendarei companii foto germane. Leica și Huawei au împreună un laborator de cercetări foto, lucru care infirmă zvonurile că s-ar fi folosit “doar logo-ul pentru marketing”. Eu vă pot spune că am testat camera iPhone, Galaxy S, LG G5 și P9 și deocamdată rămân la camera foto P9. Aștept 7 Plus, dacă mă convinge după test, poate fac trecerea iar. De asemenea, aștept Google Pixel la test, camera lui a luat cel mai mare scor în testele DxOMark.
Huawei Mate 9 ar trebui să aibă un procesor nou, HiSilicon Kirin 960. Despre el se spune că va fi lansat săptămâna viitoare, pe 19 octombrie, urmăresc evenimentele și vă anunț. Deocamdată se spune că noul procesor Huawei are opt nuclee Cortex-A73, cel mai puternic model din specificațiile ARM. Probabil scorurile în testele de performanță vor fi foarte bune.
Ecranul acestui model este fie de 5.7 inch, fie de 5.9 inch, este posibil să vedem și două variante, pentru că Huawei are în general și modele compacte, dar și mari, de exemplu P9 Plus. Mate 9 va avea o variantă de 64GB cu 4GB de RAM, dar și versiune de top, evident mai scumpă, care aduce 128GB de stocare internă și 6GB de memorie RAM.
Prețul Huawei Mate 9 va fi de la 450 de dolari versiunea entry, pînă la 705 dolari versiunea de top. Să vedem la ce prețuri va fi adus în România. Revin cu informații cât de repede pot.
nu e nicio noutate asezarea camerai foto asa.Vezi Sharp Aquos SH80F din 2011, camerele sunt dispuse la fel, iar ceea ce oferea la acea vreme Sharp cu smartphone-ul lor era cu adevarat wow. Acum putin marketing si “vai, ce inovatie!” . :))
 
Da Silviu, ideea nu e nouă, dar tehnologia a evoluat în 5 ani. Chiar foarte mult pe partea de foto. Nu este deloc același lucru…