Apar zvonurile despre iPhone 7 din zona producătorilor chinezi, iar surse citate de Forbes vorbesc în două articole separate despre iPhone 7 mini, cu ecran de 4 inch. Că Apple au mereu în vedere cel puțin 3 produse în serie, că Apple au nevoie de un telefon mini, că exită fani ai modelului de 4 inch. Mai vrea cineva 4 inch acum?
Sursa foto.
De ce întreb asta? Ca fost utilizator de Note care a descoperit iPhone 6 Plus (și n-am mai revenit la Android de atunci). Tocmai ecranul mare, puterea de procesare, camera foto cu stabilizare optică, toate astea fac farmecul unui iPhone bun. Modeul de 4,7 inch este prea mic, cu o baterie prea mică. Darmite un model de 4 inch. Mie personal nu mi-ar place nici măcar ca second-phone, de rezervă. De-asta vă întreb, sunt curios dacă vouă v-ar mai place un iPhone mic sau un Android cu ecran de 4 inch?
Din ce zice primul articol Forbes, sunt în pregătire trei modele iPhone noi, unul fiind iPhone 7 mini cu ecran de 4 inch. Ei zic că Apple ar păstra celelalte modele la dimensiunile de acum, iPhone 7 cu 4.7 inch și iPhone 7 Plus cu 5.5 inch. Ar putea avea marginile ecranului mai subțiri, dar nu este foarte sigur. Da, Apple a avut iPhone 5C, care era oarecum mai ieftin, dar nu era cu ecran mai mic, avea același ecran și s-a dovedit un eșec, având vânzări semnificativ mai mici.
Analiștii cred că modelul de 4 inch poate fi folosit ca metodă de promovare pentru modelul mai mare. Că Apple va face un iPhone 7 Mini pentru a ataca segmentul celor care vor produse mai ieftine, sau cei care vor telefoane compacte. Dar va fi un model cu dotări slabe, sub nivelul iPhone 7 normal sau iPhone 7 Plus. Că așa folosește Apple și modelele de 16GB, ca pe un motiv de promovare pentru 64GB, pentru că nu prea ai ce face cu 16GB și nici slot de carduri de memorie. Și a doua oară vei cumpăra model de 64GB. Iar în final vei dori și vei visa să iei modelul 128GB, cel mai scump și care generează cele mai mare profit pentru Apple.
Cam asta spune și al doilea articol Forbes. Că un eventual model compact, de 4 inch, este folosit doar pentru a promova modelele mari. Că dacă te uiți atent vezi acese diferențe și între iPhone 6S și 6S Plus – diferențe de ecran, de baterie, de cameră foto. Că Apple mereu are trei produse în seria de telefoane, de fapt avem acum 5S /6 și 6S ca trei categorii disponibile (bun/mai bun/ideal). Recunosc și ei că design-ul iPhone 5S este acum depășit și că Apple nu are cum să ofere un model nou, dar cu același design vechi.
Vă mai dau eu o teorie de dezbătut: vânzările Apple în primele zile după lansarea iPhone 6S nu au fost atât de mari pe cât se așteptau analiștii. Au avut noroc anul ăsta că s-a lansat în China în primul val și cifrele mari de acolo au compensat scăderea din alte regiuni. Probabil anul viitor vor fi India și Brazilia în primul val. Dar poate că Apple simte nevoia să concureze pe zona mai accesibilă și vrea un model care să ajungă pentru publicul cu 300-400 de euro în buzunar. Și atunci, va face exact asta, un nou 5S mascat ca 7 Mini, cu preț bun.
Da e o idee foarte buna nu e nimic de dezbatut. Daca 4.7 ti se pare mic nu inseamna ca toata lumea isi doreste paleta de ping pong, si da eu de ex cu 5s-ul meu de 4inchi pot sa scriu de exemplu tinand telefonu intr-o singura mana (pot sa conduc cu cealalata). Nu inteleg cum nu iti ajung tie 16 gb …. lumea civilizata foloseste cloud-ul in ziua de azi si nu ma refer doar la telefoane. E cross platform, cross device, nu ti se pare ca e de anii 2000′ conceptul asta cu 64/32? Foarte prost articolul, nu ai nici o treaba cu tehnologia, esti un papagal care si-a luat un telefon cu mar pe el sa dea bine cand iese in oras. Hai sictir!
Ok, mulțumesc pentru comentariu. Uite, la mine acum muzica are vreo 5GB, aplicații vreo 10GB (inclusiv hărți Google salvate offline) și foto+video 24 GB . Da, se pot muta pe PC sau pe laptop, se pot muta în cloud sau alte chestii, doar că mie mai convenabil să le am mereu la îndemână. De-asta am ales 64GB.
Si eu cred ca 4″ o sa aiba succes. Gandeste-te cum ar fi sa ai un telefon mic, pe formatul ipod touch, subtire, dar care sa aiba inca Siri si tot ecosistemul iOS. Ar fi genial! Nu stiu cat o sa tina bateria, insa mie mi-ar place sa am asa ceva. Acum am iphone 6 plus si deja simt ca ar merge ceva mai mic.
Am 5S de ceva timp si desi multi cunoscuti au trecut la 6 (am vazut si 6S la unul din ei) cosnider forma perfecta pentru telefon 5S. DA avantajul meu este ca aproape tot timpul am un laptop usor in geanta (Ultrabook) si pot lucra linistit telefonul fiind doar pentru apeluri voce, calendar, mesaje si navigatie ocazional. Daca iese un iphone 6C ,7 4″ etc . eu voi fi unul dintre cei ce il vor cumpara.
Mersi pentru feedback. Eu când ma uit la ecranul de 4 inch mi se pare că nici nu văd să citesc pe el. E drept, am lucrat numai cu modele de 5-6 inch în ultima perioadă. perioada în care foloseam 4 sau 4S mi se pare atât de demult în urmă parcă era acum 10 ani 🙂 E chestie de percepție doar.