iPhone SE 2 ar putea fi lansat în luna august, dacă e să credem niște zvonuri pe surse apărute pe un blog francez. Nici autorul nu pare prea sigur pe el, deoarece are nedumeriri din titlu și nu începe cu dezvăluirea în sine.
iPhone SE a fost lansat în martie 2016, iar toată lumea se aștepta ca o nouă versiune să apară anul acesta. Din păcate evenimentul din martie al Apple a trecut fără să fie lansat vreun model nou. Au apărut și zvonuri că nu va mai fi un iPhone SE2, dar eu cred că e un risc mare pentru companie să nu atingă targeturile de vânzări dacă nu fac și un model accesibil. Cam același lucru spune și autorul zvonului, care sugerează un preț de pornire de 399 de euro pentru iPhone SE 2, ceea ce sigur va aduce un val masiv de vânzări și o cotă de piață crescută pentru Apple.
Dar pe de altă parte rămân foarte multe întrebări. De ce ar fi lansat iPhone SE 2 în august, când Apple are un eveniment clar în septembrie unde lansează modelul aniversar iPhone 8 și noile modele 7S? De ce și-a sabota propriul eveniment cu o altă lansare în august? Este însă și posibil, pentru că Samsung lansează în august modelul Note 8 cu care concurează tocmai noul iPhone 8. Astfel, cu un eveniment strategic în august, Apple ar fura startul și i-ar depăși pe cei de la Samsung.
Apoi ar veni cu iPhone 8 și cu toate noutățile ce vor genera buzz ca de obicei. Dublu succes. Sursa citată spune că al doilea eveniment va fi întârziat un pic spre luna octombrie, ceea ce ar justifica și graba de a face eveniment în august, când nu se întâplă de obicei mare lucru. Pe de altă parte, Samsung profita tocmai de asta pentru a câștiga atenție și vânzări suplimentare pentru produsele lor.
Chestia este că iPhone SE se vinde în continuare cu 489 de euro, deci sincer cred că noul SE ar veni la un preț similar. Iar poate modelul anterior să fie la discount la 400 de euro, oricum o chestie pozitivă pentru utilizatorii finali. Cert este că Apple pierde teren tocmai pentru că pe Android se găsesc telefoane ieftine. Dar toți cei care au un telefon ieftin Android vor dori peste un an să treacă la ceva mai bun din cauza experienței dificile cu modelele care au preț mic. Iar dacă au probleme pe Android vor trece și la iOS, măcar de curiozitate.
Am dat știrea pentru că eu am fost anul trecut sceptic cu privinde la iPhone SE și am pariat că este o invenție și că Apple nu va lansa niciodată așa ceva. Iar previziunea mea s-a dovedit eronată și apoi am văzut și telefonul și era foarte ok.