Lenovo ZUK Z2 Pro aduce Snapdragon 820 și 6GB de RAM, ceea ce aproape niciun flagship nu are la ora actuală. De asemenea, modelul cu Android 6.0 are un preț de circa 275 de dolari.

lenovo-zuk-z2-pro-01

Nu știam că Lenovo are și bradul ZUK pentru piața din China, am aflat acum că au avut mare succes cu ZUK 1 anul trecut.
Dincolo de procesorul puternic și memoria RAM, ZUK Z2 Pro are ecran de 5 inch, Full HD, are șasiul din aluminiu rezistent și are doar 6.8 milimetri grosime. Procesorul este la 2.15GHz, dar poate urca la nevoie la 2.3GHz. Scorul în testele Antutu a fost de 145.000 de puncte, aproximativ peste majoritatea flagship-urilor scumpe.

Modelul de 64 de GB, care este cel mai ieftin, are 4GB de RAM, iar versiunea cu 128GB de stocare are 6GB de RAM. Probabil este pe la 350 de dolari datorită dotărilor mai bune, oricum, mult mai ieftin decât terminalele cunoscute.

Camera foto are un senzor de 13 megapixeli, cu pixeli mai mari (1.34 nm), cu lentilă f1/8, iar camera frontală are un senzor de 8 megapixeli. Bateria integată este de 3.500 mAh, mult mai mare dacă compari cu alte modele de 5 inch, de aceea autonomia cred că este peste medie.

Nu vă luați după ce scrie acum GSMArena, pentru că au dat specificațiile pe surse și sunt cam pe lângă subiect. Anunțul oficial a fost ieri, iar articolul nu este actualizat.

Terminalul are și o serie de funcții unice, cum ar fi 3D Mirror – îți face poze 3D și poți compara modificările corpului – pentru cei care se apucă serios de slăbit sau fitness. De asemenea, are senzor de puls pe camera foto, îți poate măsura bătăile inimii și știe să compare datele. Senzorul de amprentă recunoaște degetul chiar dacă ești ud pe mâini, spun ei că e o tehnologie nouă și unică. Chinezii au mai listat câteva premiere, dar cea mai amuzantă mi se pare posibilitatea de a sincroniza datele în iCloud. Deci poți trece de la el la iPhone și invers 🙂

Una peste alta, ZUK Z2 Pro este un terminal recomandabil, probabil la noi ajunge la preț de 1800-2000 de lei, că așa e situația cu transportul și taxele. Tot e mai bine decât majoritatea terminalelor disponibile la acest nivel de preț.