Philips S326 ajunge oficial în România, un nou smartphone cu Android și preț foarte bun. Nu are el cele mai bune dotări, dar te descurci în mare.
Philips S326 este dual SIM, compatibil cu tehnologia 4G, atât de tip FDD-LTE, cât și TDD-LTE și este disponibil în oferta Digi Mobil.
Philips S326 este echipat cu un procesor quad-core la 1,5 Ghz, 1 GB de RAM și rulează sistemul de operare Android 5.1 Lollipop. Smartphone-ul are o memorie internă de 8 GB, plus un slot MicroSD pentru carduri cu o capacitate de până la 32 GB.
Modelul beneficiază de port infraroșu, iar aplicația aferentă transformă Philips S326 într-o telecomandă pentru majoritatea aparatelor electrocasnice.
De asemenea, acest terminal dispune de conectivitate WI-FI, Bluetooth 4.0 și GPS. Ecranul de tip HD IPS are o diagonală de 5 inch și o rezoluție de 1.280 x 720 pixeli.
Philips S326 este dotat cu o cameră principală de 8 megapixeli cu focalizare automată și flash și o cameră frontala de 2 megapixeli, pentru fotografii și selfie-uri reușite, indiferent de condițiile de luminozitate.
Philips S326 este disponibil la un preț recomandat de 449 lei.