A apărut online Samsung Galaxy A8S, primul telefon cu ecran Infinity O, genul care o să fie pe telefoanele Galaxy S10 de anul viitor. Clipul pare făcut la un eveniment intern al Samsung, se văd decorații similare. De ce au ales acest youtuber pentru a lansa modelul nu am idee, mă depășește.



Sunt și probleme, dacă urmăriți clipul cu atenție ies diverse lucruri la iveală. Gaura pentru camere mută notificările, ceasul și procentajul bateriei cam jos și nu arată aliniat corect. Telefonul nu mai are mufă de căști 3.5mm jack, după ce au făcut de mii de ori mișto de Apple pentru că au renunțat la acea mufă. Și mai sunt și altele. Este posibil ca o parte din design sau decor să fie din altă parte, totuși, imaginile par să se alinieze cu alte zvonuri care au circulat online.

Sursa foto.

Detalii tehnice

Display: 6.4 inch, IPS LCD, 2340×1080 pixeli
Procesor: Qualcomm SDM710 Snapdragon 710
GPU: Adreno 616
RAM: 6/8 GB RAM
Stocare: 128GB
Camera foto: triplă 24 / 10 / 5 megapixeli
Camera selfie: 24 megapixeli
OS: Android 9.0 Pie
Baterie: 3.400 mAh
Preț: N/A

Samsung Galaxy A8S

După cum arată filmul și articolele originale pe care le-am găsit, este posibil să fi fost o lansare doar în China. Desigur, foarte multă lume a preluat informația, iar majoritatea nici nu au citat sursele corect. Oficial, pe site-urile Samsung, acest produs nu este prezentat oficial. Ceea ce pare cam bizar, pentru că în general ei puneau comunicatele și pentru evenimente locale, cum ar fi o astfel de lansare în China. Dar imaginile sunt clar de la un eveniment Samsung, iar multe din ele par să fie notate cu litere chinezești. Nu sunt 100% sigur, poate e altă limbă, dar așa pare la o primă vedere. Coreene nu par să fie.

Ecranul Infinity O a fost prezentat la un eveniment oficial al companiei sud-coreene care prezenta planurile de viitor. Este un ecran fără notch, dar pentru a găzdui camera foto frontală este decupat un cerc. Unele modele cu două camere vor avea această gaură ovală. Nu este clar dacă gaura rămâne pe lateral sau pe mijloc, au fost diverse discuții. Se pare că Galaxy S10 va avea o ediție cu o singură cameră frontală care are gaura similară cu cea de la A8s, dar și ediția premium S10 Plus, care va avea camera duală pe față și deci o gaură ovală. Dacă vă uitați la clip, sunt câteva probleme cu alinierea interfeței față de aceste găuri. Dar e posibil să fie doar de la prelucrarea în soft-ul de imagine și în realitate să arate totul altfel.

Ecranul de 6.4 inch este IPS LCD, deci din gama entry pentru Samsung, care de obicei pune ecrane Super AMLOED pe telfoane. Formatul nou este 19.5/9, mai lung decât pînă acum, datorită găurii probabil. Rezoluția este 2340×1080 pixeli, deci un fel de FHD+. Marginile sunt destul de subțiri, telefonul arată bine, probabil că totuși modelele cu ecranul curbat pe margini vor arăta și mai bine decât atât.

Camera foto este similară cu cea de pe Galaxy A7, dar par ușor modificate lentilele. Sunt trei senzori, 24 de megapixeli pentru camera normală, 10 megapixeli pentru camera cu zoom optic, precum și senzorul de 5 megapixeli pentru adâncimea de câmp și efecte. Camera de selfie este de 24 de megapixeli.

Senzorul de amprente este plasat pe spatele terminalului și merită menționată și bateria de 3.400 mAh, sub nivelul rivalilor. Telefonul este la precomandă în China pînă pe 21 decembrie și va fi livrat ulterior. Nu știm dacă va ajunge oficial și în România, mai vedem. Se pare că la noi va fi lansată noua serie ieftină Galaxy M.

Dan Dragomir

editor at Computerblog.ro
Am fost ziarist timp de 15 ani, 10 ani doar blogger, iar ultimii 16 ani i-am petrecut în domeniul IT. Din 2010 sunt doar pe Computerblog.

Mă găsiți de asemenea pe Youtube cu un canal în care vorbim despre telefoane, aplicații și jocuri.

Am lucrat printre altele pentru ZF.ro, Descopera.ro, Go4IT.ro, Jurnalul.ro, PlayTech.ro, Zonait.tv și multe alte site-uri, ziare, săptămânale sau reviste.

Autorul poate fi contactat pe adresa [email protected]
!! NU SUNT MAGAZIN SAU SERVICE !!