Mă știți pe mine, am făcut cunoștință cu airsoft-ul la Arsenal Park, mi-a plăcut, e genul de activitate care te poate prinde și poate deveni un hobby interesant. Desigur, dacă te pricepi, dacă-ți place ideea de Counter-Strike în viața reală. Ei bine, există și un magazin online de arme și accesorii airsoft: Airsoft6.
Jocul este super-antrenant, ai echipament militar, protecții și masca pe față, arma care arată real, totul îți dă senzația că te afli cu adevărat la război. De altfel să știți că jucătorii pasionați se și simt într-un conflict militar coborât din Battlefield sau Delta Force. Airsoft-ul se joacă în spații special amenajate care vă transpun deja într-un decor de război sau chiar în fabrici, depozite, unități militare dezafectate și în care se pot trăi senzațiile la modul cel mai realist. Oricum, când te lovește o bilă din plastic nu te simți tocmai plăcut, așa că trebuie să fii atent și alert tot timpul.
Eu nu am avut ocazia să experimentez prea des airsoft-ul, dar în cele câteva ocazii în care am jucat nu am ieșit rău, am scos mai mulți adversari înainte să fiu victimă. Se pare că am talent nativ la lunetă. De asemenea jocul este mult mai fain dacă nu setați armele să tragă automat, altfel chiar e „ca la război”, iar bilele curg din toate părțile. Mi-a plăcut mai mult decât paint-ball, ca experiență personală. Desigur, intervine aici și faptul că Airsoft-ul se bazează mult pe încredere, pentru că bilele nu lasă urme. Așa că există în acest sport o categoire de sportivi numită ironic „nemuritorii”, cei care nu recunosc niciodată că au fost loviți, pentru a câștiga. Ei ajung însă în final să joace singuri 🙂
Airport puteți găsi totul pe site-ul lor, inclusiv povești despre joc, echipament special, accesorii , consumabile. De asemenea au și service sau mentenanță pentru arme și echipament. O secțiune foarte populară este cea de pistoale airsoft, adică arme realizate după modelul celor reale, doar că sunt arme electrice, mecanice sau cu gaz neiritant. Sunt și pistoale, puști, aruncătoare de grenade… Acest tip de arme pot fi deținute de oricine peste 18 ani fără niciun permis, doar că nu pot fi utilizate în locuri publice.
Au pe site și idei de cadouri, o serie de figurine cu războinici, cavaleri, castele, domnitori și așa mai departe. De notat pentru Sărbători. Produsele din stoc se livrează în 24-48 de ore, pentru toate celelalte trebuie să-i contactați pentru a afla informații. Produsele au garanție, atâta timp cât nu le stricați voi sau le folosiți fără să fi citit manualul. De asemenea, dacă v-ați răzgândit puteți returna produsele în 10 zile, în stare perfectă.
La noi airsoft-ul este relativ la început de drum, dar totuși există numeroase cluburi și asociații, așa că există în mod sigur pasionați de acest sport.
Este cea mai frumoasa pușcă bravo ai stil