Am avut ocazia să testez un serviciu Orange oferit pentru companii, abonamentul Office Net 5G. Practic este vorba de un router cu SIM 5G care oferă o conexiune capabilă să înlocuiască fibra optică. Ideea ar fi să acopere acele zone unde fibra nu ajunge, dar trebuie să fie un semnal puternic al rețelei 5G. Am atins valori de 650Mbps la download și 65Mbps la upload. Din testele Orange se pot atinge 1,2Gbps download și 100Mbps upload. Probabil depinde de distanța față de echipamentele 5G.

Pro și contra Office Net 5G

Avantaje:

  • abia așteptam să renunț la alte fire prin casă;
  • este flexibil, poate fi mutat (contra cost) în alte locații;
  • nu se plătește la consum, nu contează cât trafic faci;
  • routerul are 5G și WiFi 6 pentru viteze maxime;

Dezavantaje:

  • abonamentul este pe 24 de luni;
  • dacă schimbi sediul trebuie plătită o taxă de 2 euro;

Experiența cu routerul și abonamentul 5G

Eram curios să testez acest serviciu după ce am aflat despre el la momentul lansării oficiale. Am o cameră unde nu ajunge Wi-Fi-ul suficient, este departe să trag cabluri, iar în timpul pandemiei a devenit necesar să avem acoperire și acolo. Copiii sunt conectați la Internet pentru școala online și nu rămân alte două birouri pentru părinți, aflați și ei acasă. Și atunci cum să intri pe videoconferințe?

Am mai testat routere și dispozitive de tip extender. Pentru o conexiune cât de cât bună ar fi nevoie de extendere WiFi6 de mare putere, probabil cel puțin 3 bucăți pentru a menține calitatea semnalului. Așa că ideea unui modem 5G mi s-a părut foarte bună. Am semnal 5G de la Orange, am avut ocazia să îl testez în campaniile Orange Smartphone Tester. Din păcate nu am vreo antenă mai aproape pentru un semnal mai puternic. Este posibil ca viteza să crească dacă aș scoate modem-ul pe balcon, dar întrucât nu am o priză activă acolo nu am încercat. Am făcut totuși testele aproape de geam.

Oricum, am obținut rezultate foarte bune pe WiFi 6, utilizând un Samsung Galaxy Note 20 Ultra.  Routerul este un Huawei 5G CPE Pro 2, care teoretic este capabil de performanțe și mai mari. El este inclus gratuit pentru clienții care semnează contractul pe 24 de luni. Suportă conectarea mai multor dispozitive din locație. Are rețele separate pe 2,4GHz și pe 5GHz. Pe prima frecvență sunt viteze mai limitate, dar acoperirea este mai mare. Rețeaua pe 5 GHz oferă viteze maxime pentru laptopurile și telefoanele cu WiFi 6. Dar acoperă doar locația respectivă. Pentru orice companie este importantă calitatea Internetului. Așa că mi se pare o alternativă bună.

Este nevoie și de upload

Mi-aș fi dorit să adopt acest abonament, însă pentru modelul meu de lucru nu este suficient. În momentul în care am de realizat un clip video de 10-15 minute, la calitate 4K, el atinge aproximativ 5 -10 GB ca dimensiune. Dacă îl încarc pe YouTube printr-o conexiune cu 20-50Mbps durează mult timp și pot apărea și eventuale erori. Acum folosesc fie cablul direct, fie conexiunea WiFi 6, iar în aceeași cameră cu routerul obțin 300-400Mbps și la upload.

Cred că o soluție cu upload de peste 100Mbps ar răspunde nevoilor tuturor utilizatorilor. Ar fi suficientă chiar și pentru jocuri video, dat fiind că oferă o latență destul de scăzută. Sper ca pe viitor să crească și capacitatea de upload.

Oferta Office Net 30 5G

Pe de altă parte, abonamentul Office Net este pentru locurile unde companiile sau angajații lor nu au acces la fibră optică sau au nevoie de o soluție de back-up de internet de mare viteză. Pachetul cu 5G și router Wi-Fi 6 este potrivit mai ales în contextul mutării activității de birou acasă și este o alternativă mai flexibilă decât fibra optică. Router-ul poate fi mutat cu ușurință în altă zonă geografică, pentru a putea beneficia de internet la viteze 5G și a desfășura activitatea acolo și unde este nevoie, în funcție de planurile utilizatorului și de acoperirea rețelei.

Angajații și partenerii pot accesa, partaja și comunica în timp real informații la viteze 5G, chiar dacă nu lucrează în același spațiu fizic. În zonele în care tehnologia 5G nu este încă disponibilă echipa rămâne conectată la internet de mare viteză 4G de până la 355,6 Mbps, pentru a lucra rapid și eficient.

Prețul standard al unui abonament Office Net 30 5G este 30 euro pe o perioadă contractuală de 12 luni, iar pentru 24 luni router-ul cu Wi-Fi 6 este inclus. Zona de utilizare geografică se setează automat la prima sesiune de date a utilizatorului, iar pentru a muta echipamentul, clientul trebuie să solicite resetarea zonei de utilizare, serviciu cu un cost de 2 euro. Companiile care au servicii convergente fix-mobil de la Orange Business Services pot beneficia de oferte speciale. Astfel, serviciile de internet mobil și fix vor fi pe aceeași factură, mai simplu de gestionat.

Pentru a se conecta la router-ul Wi-Fi 5G de la Orange Business Services, dispozitivele nu trebuie să fie compatibile 5G, acestea beneficiază automat de internetul de mare viteză. Pentru viteze maxime trebuie să aveți dispozitivele compatibile cu WiFi 6 (802.11 ax).

În prezent, acoperirea Orange 5G este disponibilă în Bucureşti, acoperit 100% 5G, și în alte 14 orașe: Bragadiru, Brașov, Chitila, Cluj-Napoca, Constanța, Iași, Măgurele, Otopeni, Ovidiu, Pantelimon, Popești-Leordeni, Predeal, Timișoara și Voluntari.

Galerie foto