Black Friday a devenit o sărbătoare tradițională pentru retailerii online, iar numărul mare de comenzi realizate i-a făcut pe principalii jucători să reia evenimentul în fiecare an. Dar tocmai acest volum mare de colete pune presiune pe curier, care nu are deloc o muncă ușoară în această perioadă, spun oficialii DPD România. La invitați lor am încercat să explic în acest articol problemele cu care se confruntă o astfel de companie în momentul de „boom” numit Black Friday.

curier DPD
curier DPD

În mod normal, într-o zi obișnuită, un curier precum DPD transportă circa 15.000 de colete – majoritatea ajung la timp și fără nicio problemă – toată lumea este fericită, atât expeditorul, cât și primitorul. În perioada de Black Friday însă, volumele de colete cresc cu minim 50%, oficialii companiei estimează că vor fi 25.000 de colete transportate vineri. Acum, curierul este responsabil și în fața magazinului care trimite comanda, dar și în fața cumpărătorului. Pentru ca totul să meargă bine este nevoie de organizare perfectă și profesionalism. Estimarea timpilor de livrare este dificilă atunci când mașinile pleacă cu sute de colete în portbagaj. Este necesară atenție maximă pentru coletele fragile, cu produsele electronice mai sensibile.

De cele mai multe ori există probleme cu adresele, de exempu codurile poștale lipsesc. Le puteți găsi de asemenea la DPD pe site, în caz că nu le cunoașteți. În unele cazuri lipsește un număr de telefon de contact, iar curierul nu poate lăsa coletul la poartă sau la ușa apartamentului, dacă nu răspunde nimeni la ușpă.

(!) Cel mai ieftin smartphone decent la review (!) Apasă play 😉

Oamenii de la DPD spun că în perioade precum Black Friday clienții trebuie să aibe răbdare pentru că altfel pun presiune mare pe curier și atunci nu mai poți acorda atenție tuturor detaliilor. Curierii solicitați la maxim, chiar dacă sunt mai bine pregătiți acum, după experiența a două ediții de Black Friday.

Ei mai povestesc că deseori cumpărătorii nemulțumiți de coletul primit de la magazin se răzbună pe curier, deși acesta nu poate avea nicio vină dacă acea comendă nu corespunde, dacă produsele cerute nu erau pe stoc sau magazinul a decis să livreze altceva decât a comandat clientul. Dar da, curierul este primul expus nemulțumirii cumpărătorului.

Curierii de la DPD vor lucra toată ziua dacă este nevoie pentru a livra la timp produsele, inclusiv în week-end-ul de după Black Friday. Ei au început pregătirile pentru Black Friday din luna august – a fost angajat personal suplimentar, s-au stabilit cu magazinele cantități maxime care pot fi livrate, pentru a menține standardele de calitate.

Firma de curierat a pregătit un call-center cu personal suplimentat special pentru această perioadă, care va lucra 24/7 pentru rezolvarea rapidă a tuturor problemelor.

DPD le recomandă oamenilor să completeze toate detaliile personale la efectuarea unei comenzi – adresa completă ca în buletin, număr de telefon, cod poștal, interfon. Acest lucru este foarte important pentru a primi la timp coletul dorit. De asemenea, contează foarte mult să urmărească mesajele primite de la curier și alegerea metodei de plată.

Plata prin ramburs – modalitatea tipic românească de a face comerț online – este un factor care poate îngreuna mult munca de livrare a curierului. În prezent, în continuare, majoritatea comenzilor se fac online dar cu plata la ramburs. Acest lucru sporește birocrația, timpul petrecut de curier la livrarea fiecărui produs și așa mai departe. Plus că un curier ajunge să transporte valori mari când are multe rambursuri de încasat. De aceea este recomandat să plătiți online cu cardul, metodă care vă asigură cea mai mare siguranță.

Dacă vă pasionează, citiți povestea unei zile alături de un curier DPD >>>

Dan Dragomir

editor at Computerblog.ro
Am fost ziarist timp de 15 ani, ultimii zece ani i-am petrecut în domeniul IT. Din 2010 sunt blogger profesionist, în principal pe Computerblog.

Mă găsiți de asemenea pe Youtube cu un canal în care vorbim despre telefoane, aplicații și jocuri.

Am lucrat printre altele pentru ZF.ro, Descopera.ro, Go4IT.ro, Jurnalul.ro, PlayTech.ro, Zonait.tv și multe alte site-uri, ziare, săptămânale sau reviste.

Autorul poate fi contactat pe adresa [email protected] și telefon 0769.066.003.
!! NU SUNT MAGAZIN SAU SERVICE !!