În general pentru problemele legate de serviciul de telefonie mobilă puteți să vă informați oricând pe noul portal realizat de autoritatea de reglementare în domeniu. Am pus mai jos doar câteva idei principale de care trebuie să țineți cont atunci când aveți nedumeriri.
În primul rând, trebuie să citiți contractul respectiv. Știu, este greu, sunt multe pagini, e scris cu litere mici și folosește termeni pe care nu neapărat îi înțelegeți. Dar este vital să urmăriți și să descoperiți dacă el respectă normele legale în vigoare, pentru că altfel se poate sesiza autoritatea.
Ce trebuie să știi legat de contract:
- contractul conţine de regulă mai multe documente: pagina principală, termeni şi condiţii generale, broşuri de tarife, clauze specifice dedicate serviciului de telefonie;
furnizorii de telefonie sunt obligaţi să publice pe site-urile proprii contractul-cadru pe care îl încheie cu utilizatorii, precum şi procedura de soluţionare a reclamaţiilor. De asemenea, sunt obligaţi să-ţi înmâneze o copie a contractului-cadru dacă soliciţi acest lucru; - perioada minimă a contractului şi taxele pe care trebuie să le plăteşti dacă renunţi la contract înainte de expirarea acestei perioade;
- ordinea de consum a minutelor/SMS-urilor/MMS-urilor/a apelurilor video;
- dacă există servicii suplimentare care se activează automat odată cu activarea serviciului de telefonie (de exemplu, serviciul de internet pe mobil, serviciul de roaming) şi tarifele aferente acestor servicii;
- dacă există taxe pentru servicii adiţionale (de exemplu, tariful de instalare, taxa de schimbare a cartelei SIM deteriorate, tariful pentru emiterea facturii detaliate);
dacă şi ce restricţionări ai la utilizarea anumitor servicii/aplicaţii; - cum poţi anunţa o defecţiune şi în ce termen se remediază;
- în ce condiţii se poate suspenda serviciul.
Dacă nu aveți astfel de informații în contract, puteți să sesizați ANCOM. De asemenea, e bine de știut că orice ofertă care implică telefoane la preț redus, tablete “gratuite” și alte beneficii presupune o perioadă minimă a contractului, în general de doi ani, timp în care nu puteți să renunțați la contract fără să plătiți penalități.
Dacă vi se pare că o factură de telefonie mobilă are suma cam mare sau există neclarități, aveți dreptul de a cere factura detaliată și de a primi răspuns la nelămuririle legate de aceste costuri. Neprimirea facturii nu vă scutește de plata ei, pot apărea penalități de întârziere sau chiar deconectarea serviciilor cu plata unei taxe de reconectare. Serviciul cost control oferit de operatori nu este întotdeauna în timp real și are caracter informativ, de unde pot apărea diverse discrepanțe între sume.
La un moment dat, puteți să treceți de pe abonament pe cartelă prepaid pentru a controla mai bine costurile, dar acest lucru nu este reglementat și depinde strict de politica operatorului. Aici autoritatea nu poate interveni, dar puteți să solicitați acest lucru direct operatorului. Daca a expirat acea perioada minimă a contractului (despre care vorbeam mai sus), cel mai probabil operatorul va accepta solicitarea de trecere la cartelă prepaid.
Aflați mai multe informații de genul acesta pe centrul de informare ANCOM.
1 comentariu