Motorola și Orange au lansat azi oficial în România tableta Android Xoom 2, noua versiune a tabletei de 10 inchi Motorola Xoom. Oficialii Motorola recunosc că principala utilizare a tabletelor o reprezintă jocurile. Dar de asemenea, peste 10% din utilizatori folosesc tableta pentru diverse activități în companie. Motorola ar vrea să adreseze mai mult piața business, dar Xoom 2 este perfect și pentru jocuri.
Motorola Xoom 2
Motorola Xoom 2 s-a lansat în US în decembrie 2011. Astăzi ajunge oficial la noi, în oferta Orange. Are procesor dual-core la 1,2 GHz, 1GB de RAM, memorie internă de 16GB. Camera foto are senzor de 5 megapixeli. Display-ul de 10.1 inchi are rezoluție 1280×800 pixeli. Este protejat la zgârieturi, dar și împotriva lichidelor.
Vine cu Android 3.2 și e posibil un update pe viitor la 4.0 Ice Cream Sandwich în trimestrul 2 (aprilie-iunie). Nu are: slot pentru carduri micro SD.
Motorola Xoom 2 este acum în oferta Orange (dar apare stoc zero), însă oficialii operatorului ne explică și oferta comercială pentru tableta Motorola. Dorin Odiațiu, marketing manager Orange România, spune că interesul pentru tablete a crescut pe piața locală. Există o tendință de a înlocui netbook-ul sau laptopul cu tableta, precizează el.
Xoom 2 este la oferta de la 299 de euro, TVA inclus, cu abonamentele Colibri Special pentru Internet Mobil. Sunt abonamente cu trafic nelimitat, poți utiliza rețeaua broadband de mare viteză a operatorului.
Galerie foto
[nggallery id=329]
3 comentarii