Prima conferință de presă online din martie aparține celor de la Orange România. Cifrele prezentate pe 2020 arată că pandemia a accelerat tranzacțiile online. Magazinul online a cunoscut creșteri record. Vă prezint mai jos câteva cifre.

2020 în câteva cifre

  • magazinul online a avut de 3 ori mai multe comenzi (Q4 2020 vs aceeași perioadă din 2019);
  • creșterea consumului de date mobile  a fost de peste 40% anul trecut;
  • 1 din 4 telefoane vândute este acum 5G;
  • românii au cheltuit în ecommerce circa 15 milioane de euro pe zi;
  • vânzările online au crescut în medie cu 35% anul trecut;
  • penetrarea smartphone este acum la 80% dintre utilizatorii de telefoane;
  • penetrarea fibrei este la 85% dintre locuințe;

Planuri pe 2021

Planul Orange România este să consolideze rețeaua (de-asta și achiziția diviziei fixe Telekom Romania). Acoperirea 4G a ajuns la 99% din populație, iar 4G+ este cam la 65%. Acoperirea 5G crește, capitala are servicii peste tot. Sunt 15 orașe unde Orange oferă 5G.

Strategia pe viitor este să ofere pachetele combinate: fix+mobil+TV. Este direcția spre care merg toți competitorii acum. Acum circa 51% dintre locuințe au cel puțin un serviciu Orange. Continuă dezvoltarea serviciilor digitale, magazinul online, aplicația MyOrange. La asta se adaugă direcțiile noi, precum Yoxo, abonamentul flexibil. Plus serviciile noi cum este Orange Money.

Orange va face focus în continuare pe economia sustenabilă. Toate telefoanele vechi sunt primite la reciclare. Chiar și tabletele. Clienții primesc vouchere pentru toate dispozitivele reciclate. Acestea pot fi folosite pentru achiziții noi. De asemenea, se poate opta pentru telefoane refurbished.

Aplicația MyOrange are un număr de utilizatori cu 30% mai mare acum. Plățile online în aplicație au crescut cu 60%. Clienții primesc și folosesc puncte Thank You. Numărul de tranzacții a crescut de trei ori în trimestrul al patrulea (octombrie-decembrie 2020). Sunt oferte unice pentru magazinul online. Vor face și oferte speciale pentru portare și utilizarea noului e-SIM.

Evident, vor continua să promoveze asigurarea pentru telefoane și dispozitive. Apetitul pentru terminalele premium este în creștere, anul trecut vânzările de telefoane scumpe au crescut cu 4%.