iPhone 15 Ultra ar putea fi real, un nou zvon spune că surse multiple au confirmat această schimbare de nume. Să recapitulăm un pic ce știm despre succesorul lui iPhone 14 Pro Max.
Nou zvon despre iPhone 15 Ultra
Prima discuție de anul acesta a anunțat că Apple va aduce o cameră foto periscop care să rivalizeze cu S23 Ultra. Acest lucru este pozitiv pentru toată industria, pentru că mulți au ignorat și camera de zoom optic, dar și camera foto periscop. Iar acest lucru va aduce noi inovații și noi camere performante pe telefoanele flagship de anul viitor.
Dar zvonurile despre Ultra și-au pierdut treptat avântul, iar presa online a revenit la iPhone 15 Pro Max. Până astăzi, când s-ar putea să trebuiască să ne obișnuim iarăși cu Ultra.
Andrew O’Hara de la AppleInsider spune că mai multe surse i-au confirmat că modelul de top va fi într-adevăr cunoscut sub numele de iPhone 15 Ultra. Zvonurile anterioare sugerau că Apple va crea o diferențiere mai largă între cele două modele premium și pentru a reflecta diferențele, numele Ultra ar fi folosit pentru modelul Pro mai mare.
Ce știam despre iPhone 15 Ultra
Anterior, era de așteptat ca iPhone 15 Max să aibă o lentilă periscop cu teleobiectiv cu zoom optic de 5x până la 6x. Dar O’Hara susține că telefonul va avea zoom de 10x, punându-l în concurență directă cu Samsung Galaxy S23 Ultra. Până acum modelul Samsung era unul dintre cele mai bune telefoane cu cameră foto. Recent s-a auzit chiar că sud-coreenii vor actualiza anul viitor camera periscop cu un senzor mai mare. Ceea ce ar confirma competiția crescută.
Nu este clar dacă telefonul va avea un obiectiv dedicat 10x sau va folosi decuparea senzorului pentru zoom 10x. Există, de asemenea, o șansă slabă ca acesta să aibă un obiectiv cu zoom variabil pentru două zoom-uri diferite.
Au mai fost două zvonuri: unul că ecranul Ultra va fi de 6.9 inch în loc de 6.7, iar al doilea că va fi mai luminos decât la Pro. Dar rămâne de văzut dacă așa ceva se va confirma oficial sau nu.


