Am testat Nokia 6.2, un smartphone ieftin care are toate funcțiile importante, un aspect plăcut, camera foto bună și un preț decent. Iar un cititor va câștiga acest model la începutul lunii ianuarie. Detalii spre finalul articolului.

UPDATE: câștigătorul!



Pro și contra

Avantaje:

  • design bun și realizare premium;
  • dotări suficiente pentru orice utilizator;
  • camera foto bună;
  • preț atractiv;

Dezavantaje:

  • performanțe de 2018;
  • autonomie limitată;

Detalii tehnice Nokia 6.2

Ecran: 6.3 inch LCD, 2280×1080 px,
Procesor: Snapdragon 636
Stocare: 32, 64, 128 GB
Camera foto: 16, 8, 5 mpx
Camera selfie: 8 mpx
OS: Android One 9
Baterie: 3.500 mAh
Dimensiuni: 159.9 x 75.1 x 8.3 mm
Greutate: 180 g
Preț: 220 euro

Mai multe detalii găsiți pe site-ul Nokia.

Review Nokia 6.2

Am căutat un pic să văd ce preț are în România și  este disponibil acum la preț bun de pe la 1000 de lei în sus, dar este și la 1.300 la unele magazine, așa că mare atenție. Eu văzusem Nokia 6.2 de la IFA Berlin, iar atunci am avut ocazia să ating și Nokia 7.2 pe care îl recomand. Modelul 6.2 este ok, vă descurcați ok cu el, însă al doilea este mai bine dotat și nu foarte scump. Dar să revenim la modelul testat.

Formatul este bun, plăcut de ținut în mână și realizat foarte bine, fața și spatele sunt acoperite cu sticlă, protejate de Gorilla Glass 3, spatele are un modul de cameră rotund care arată foarte bine, dar nu ai prea multe opțiuni foto spre deosebire de 7.2. Mi-a plăcut că ecranul este FHD+ și se vede totul perfect, este el IPS LCD, dar are densitate 400 ppi și este certificat HDR 10. Are formatul înalt de 19:9, dar are camera de selfie într-un notch central. Senzorul de amprentă este pe spate, într-un modul rotund.

Procesorul este cu adevărat mid-range, dar spre zona entry, pentru că este un model 2018, respectiv Snapdragon 636, nu au trecut mai departe și sunt cel puțin patru modele Qualcomm mai noi și mai performante. Probabil din rațiuni de cost, dar oricum, asta influențează experiența. Vestea bună este că vine cu Android One, versiunea aceea curată, rapidă și cu multe actualizări de la Google, iar conform tradiției telefoanele lansate cu One primesc următoarele trei ediții ale sistemului de operare ca actualizare. Deci 10, 11 și 12 când se vor lansa oficial.

Camerele foto sunt bune, recomand 7.2 pentru că are procesor mai bun și camera de 48 de megapixeli, dar sunt foarte bune și camerele de pe Nokai 6.2. După cum știm nu contează doar
megapixelii, vedeți mai jos ce fotografii am făcut cu el. Camera frontală doar de 8 megapixeli, este decentă, fără să fie extraordinară.

Nu mi-a plăcut nici decizia de a pune o baterie relativ mai mică, 3.500 mAh, atunci când principalii rivali trec la 4.000 mAh pe mid-range și unii au pus chiar baterii mai mari (vezi Samsung la seria A). Știm că procesorul economic și Android One contează foarte mult, are autonomie medie, dar ar fi putut să ofere mult mai mult. Probabil au vrut neapărat să mențină linia de desing și să păstreze mufa de căști și altele asemenea (radio FM), care au dus la epuizarea spațiului, nu a încăput o baterie mai mare.

ca nivel de preț, Nokia 6.2 are câțiva rivali importanți, atât de la Xiaomi sau Huawei, cât și de la producători precum Motorola sau chiar modele Samsung care sunt la reducere. Devine tot mai greu să găsești un atuu important care să te facă să alegi. Din fericire, Nokia încă mai are fani în România, așa că unii oameni aleg în continuare telefoanele lor.

Teste hardware și autonomia Nokia 6.2

Am realizat testele obișnuite pe Nokia 6.2, benchmark pentru performanțe tehnice, testele audio, teste de ecran și autonomie, rezultatele sunt decente, dar cum spuneam putea sta mai bine. Scorurile din Antutu sau Geekbench sunt modice, sub jumătatea clasamentului actual, iar cele de autonomie abia vreo 14 ore de utilizare continuă. Practic ar trebui să vă țină o zi de utilizare cu atenție, dar deseori acest lucru nu se întâmplă și în practică. Vă pun mai jos testele făcute și dacă aveți întrebări sunt aici.

Camere foto și imagini sample

Camera foto principală Nokia 6.2 este de 16 megapixeli, destul de ok pentru 2018, dar departe de competiția din 2019. Da, tot revin la 7.2 care este mai bine dotat, mai actual. Camera foto e bună, în condiții de lumină scoate poze clare, dar nu același lucru se poate spune despre noapte, zone întunecate sau combinația lumină/umbre. Rezultatele sunt decente și se văd mai jos, dar mizam mai mult pe foto la un terminal sub brandul Nokia. Camera ultra-wide are un senzor de 8 megapixeli, destul de ok, iar în plus telefonul are un senzor de adâncime de câmp de 5 megapixeli care ajută la optimizarea imaginilor.

Camera frontală de selfie este de 8 megapixeli, se descurcă decent, dar nu este una de top în 2019. Vedeți mai jos ce imagini am făcut cu el, doar să notați că imaginile sunt micșorate și comprimate pentru a le urca pe blog. Cine vrea să vadă originale, dați-mi un mesaj.

Huse Nokia 6.2

Chiar dacă este un model ieftin, dacă doriți să protejați mai bine telefonul, vă recomand cu drag husele de la Mobiledirect.ro. Sunt ieftine, arată bine, feresc telefonul de surprize și sunt livrate rapid. N-am găsit magazin online mai serios și rapid. Am testat câteva modele, care arată perfect și sunt făcute special pentru acest model.

Concluzii

Nokia 6.2 este un model smartphone ieftin, bine făcut, cu design modern, industrial, spate/față din sticlă și plăcut de ținut în mână, nici prea ușor, nici prea greu. Este dotat de nivel mediu, dar vine la un preț final foarte bun, cred că merită recomandat. Desigur, am mai comentat eu la nivelul de procesor ales sau la capacitatea bateriei, dar nimic nu este perfect, trebuie să facem și compromisuri.

CONCURS!

Poți câștiga acest concurs cu un simplu comentariu. De data asta EXCLUD COMENTARIILE SCURTE. Fără “îmi place!” sau “partikip”.

  • Răspunde în comentariu la acest articol ce anume îți place la Nokia 6.2 și cum ai utiliza acest telefon?

(!) comentariile pe Facebook, Youtube, Instagram, Twitter sau Pinterest NU CONTEAZĂ ! Doar aici, la articol.

Concursul va rămâne deschis pînă după vacanță, pe 12 ianuarie 2020, ne vedem pe 13 cu tragerea la sorți.

Galerie foto