Știi momentul ăla, vrei să bagi telefonul în buzunar, dar cumva trece pe lângă și cade direct pe beton. E bine, s-a crăpat doar ecranul, dar mai poate fi folosit o vreme. Apoi reparația costă cât jumătate dintr-un telefon nou.

asigurare telefon emag
Eu am pățit o situație similară la un eveniment cu presa. În mâna dreaptă aveam camera foto, cu care îmi doream să fac o poză oficialilor companiei care prezentau conferința. Telefonul era în stânga, urma să îl pun frumos în buzunar. Culmea este că, fiind pățit, folosesc o husă flip care acoperă integral telefonul, pentru a-l feri de căderi.

Când am încercat să pun telefonul în buzunar, acesta a trecut pe lângă margine, căzând în gol. Mai mult, husa flip s-a deschis precum paginile unei cărți, iar telefonul meu (un Galaxy Note 9), a aterizat direct pe ecranul premium protejat de Gorilla Glass.

M-am bucurat inițial că avea doar un semn micuț în colțul stânga sus. Apoi, pe parcursul zilei, am constatat că spărtura se extindea. Exact ca pânza de păianjen, a format o rețea de crăpături pe jumătate din display. A trebuit să schimb ecranul.

De-asta, astăzi vă povestesc despre o protecție mai eficientă, cum poți apela la o asigurare telefon.

Asigurare pentru telefon

Atunci când cumperi un telefon nou de la eMAG, poți adăuga direct în coșul de cumpărături și o asigurare eProtect. Funcționează pentru mai multe tipuri de electronice sau electrocasnice. Pentru lovituri sau căderi, pentru contactul cu lichide, presiune crescută, incendii sau fulgere, scurcircuit sau supratensiune în rețea, dar și pentru furt prin efracție ori tâlhărie.
Pot fi asigurate doar produsele eMAG din categoriile eligibile. Produsele resigilate, produsele expuse în showroom și produsele vândute de către partenerii eMAG Marketplace NU pot fi asigurate prin eProtect.

Polița de asigurare este oferită în parteneriat cu Allianz-Țiriac. În cazul apariției unei probleme, trebuie să notifici serviciul de asistenta daune în termen de maximum 30 de zile lucrătoare de la data producerii evenimentului asigurat, în cazul unei avarii, respectiv 7 zile lucrătoare de la data producerii sau constatării furtului. Atunci când dauna a fost produsa de un incendiu, explozie, furt prin efracție sau tălhărie, trebuie să raportezi evenimentul autorităților competente în termen de până la 48 de ore și să obții o dovada necesara în procesul de analiza a cererii de despăgubire.

Am verificat asigurarea pentru un iPhone 12 Pro Max. Prima de asigurare este de 540 de lei pentru un an. Benificiezi de reparație sau înlocuirea produsului în cazul unui eveniment neplăcut. Este valabilă atât în țară, cât și peste hotare. Poți extinde asigurarea pe doi ani (1.080 lei). La un telefon atât de scump pare să fie o alegere interesantă.

Te poți răzgândi ulterior

Chiar dacă te răzgândești ulterior, nu este o problemă. Poți cere anularea asigurării în primele 30 de zile de la achiziția bunului, fără a fi necesară invocarea unui motiv. Sau în primele 60 de zile, dacă ești client “Genius”. În condiţiile în care nu au avut loc daune, eMAG îţi va returna integral prima de asigurare.

Dacă ai decis să renunți la polița de asigurare după perioada de retur de 30 de zile, respectiv 60 de zile în cazul clienților Genius, vei primi prima de asigurare, mai puțin valoarea aferentă perioadei de asigurare a bunului, până la momentul deciziei de reziliere a poliței, în condițiile în care nu au avut loc daune.

Dacă ai ales asigurarea eProtect pe 2 ani, iar în primul an ai o daună totală sau două daune parțiale, ți se poate restitui prima de asigurare, pentru cel de-al doilea an.