Dimineață la evenimentul Dell au fost prezentate niște cifre IDC privind vânzările de computere pe piața locală, trimestrul patru din 2011. Evident, cifre favorabile Dell. Au și apărut diverse analize la Alex sau la Bodgan, iar apoi a urmat o discuție pe Facebook. Dar nimeni nu a analizat cu atenție cifrele respective. Să vedem ce zice clasamentul IDC* și care sunt cifrele importante.

Radu Apostolescu, eMAG - foto Business Magazin

Sursa foto.

Slide-ul care a stârnit comentarii plasează Dell pe locul doi în România, după Acer. Apoi HP și Asus, precum și Lenovo, Toshiba, Sony, Serioux, Samsung și Fujitsu. Problema este că într-un colț apărea precizarea că este vorba despre computere per-total, adică și desktop, și laptop sau netbook-uri la un loc. Asus, Toshiba sau Samsung nu vând computere desktop în România. Dell sau HP au vândut desktop-uri probabil în cadrul unor proiecte IT, fie publice, fie la diviziile locale ale unor corporații.

Slide-ul care ar trebui să conteze și care ar trebui comentat a apărut abia pe seară și este la Bogdan. Respectiv vânzările de laptopuri pe trimestrul patru – piața s-a mutat clar din 2007 spre laptopuri, iar desktop-ul a rămas pentru proiecte educaționale și companii care nu au nevoie de angajați mobili sau cumpără încă ambele formate, desktop și laptop. Sau pentru gameri.

Pe laptopuri, Acer domină având cele mai ieftine produse de pe piața locală, deseori mai ieftine decât producătorii locali – și probabil cumulat cu netbook-uri. Iar pe doi este Asus, chiar dacă este în scădere. Am să explic scăderea mai jos. Pe laptopuri Dell este pe trei, HP pe locul patru, apoi celelalte companii și pe 10 a intrat deja Apple. Aici nu sunt nici Serioux, nici alte branduri locale. Lenovo este pe locul cinci.

Acum să vă lămuresc și de ce a scăzut Asus, în opinia mea. Cred că în perioada 2008-2010 pe piața locală s-au vândut masiv netbook-uri, în special luând în calcul prețul. Asus a inventat netbook-ul, iar primele Eee PC-uri s-au vândut ca pâinea caldă. Am avut unul cu ecran de 7 inchi, era genial, extrem de ușor și cu un Linux foarte ușor de folosit. Am fost la un Mobile World Congress cu el și a fost excelent, prima oară când plecam fără un laptop de 5 kilograme plus un încărcător de 500 de grame în geantă. Între timp, mania netbook s-a diminuat, grație tabletelor în special. HP, Dell, Toshiba sau Fujitsu s-au ferit cât de cât de zona asta, târziu am înțeles și de ce. Pentru că nu aduce profit. Acer în schimb, sunt lideri pe netbook. Ca și la laptopuri de 1500 de ron cu care nu poți face nimic, decât browsing, Word și Solitaire. Altfel te enervezi.

Asus s-a orientat rapid spre zona premium. Amintesc doar câteva produse pe care pariază compania taiwaneză: seria Lamborghini, tabletele Transformer sau Slider, laptopurile cu Bang&Olufsen sau seria de gaming G. Asus vrea să facă profit, nu să concureze pe preț, mass-market. O decizie foarte bună, zic eu. Ok, au vândut foarte multe Eee PC-uri, dar acum nu mai au în ofertă niciun netbook ieftin. Eu zic că asta explică scăderea.

 

* cifrele IDC au fost contestate în România încă din anii 2005-2006, fiind alăturate declarații reale cu cifre umflate în scopuri de marketing. Nu putem ști dacă este cazul și aici sau nu.