Sony Xperia X Compact a fost anunțat astăzi oficial la IFA Berlin, alături de Xperia XZ de care v-am scris. Seria Compact a avut mereu produse super, eu încă mă uit cu nostalgie la X1 Compact de acasă, îl mai folosesc uneori, merge la fel de bine ca la lansare.
Sony Xperia X Compact
Modelul compact rămâne pe aceleași dimensiuni: ecran de 4.6 inch, 129 x 65 x 9.5mm, 130 de grame. Este plăcut în mână și foarte ușor, este ușor rontunjit pe margini și are carcasa din policarbonat. Procesorul utilizat de data asta este noul Qualcomm Snapdragon 650, un hexa-core, bănuiesc că este succesorul lui Snapdragon 808, fiind construit relativ similar. Are două nuclee Cortex-A73 pentru putere de procesare și patru nuclee Cortex-A57 pentru sarcinile obișnuite de lucru, economisind energie. Primele două nuclee sunt la 1.8 Ghz, iar celelalte patru la 1.2Ghz, spre deosebire de 808, unde nucleele erau la 1.8 GHz.
Xperia X Compact are doar 3GB de RAM, dar este suficient pentru Android 6.0.1, cam majoritatea producătorilor se opresc la 3GB din rațiuni de costuri. Stocarea internă este însă de 32GB, nu merg pe 16 ca majoritatea competitorilor. Ceea ce înseamnă că veți avea loc destul de aplicații, iar slotul de carduri microSD este foarte util. Modelul are o baterie de 2.700 mAh, ar trebui să ofere o autonomie decentă, dar depinde de utilizare.
Sony a pus și pe X Compact noua cameră foto – un senzor nou de 23 de megapixeli, stabilizare electronică pe cinci axe, autofocus predictiv foarte rapid. Camera foto frontală pentru poze selfie este de 5 megapixeli.
Ce ar fi de criticat? Păi rezoluția ecranului a rămas tot 720p și în 2016. Este un IPS cu tehnologia video Triluminous de la televizoarele Sony. Din păcate acest model nu rezistă nici la apă, nici la șocuri, acesta fiind alt punct slab.
Are însă USB Type-C și de asementea tehnologie LTE pînă la Cat 6.
Nu avem deocmadată un preț, dar dacă Xperia XZ este 700 de euro, ne putem imagina că este probabil 500 de euro. Nefiind un model de top va avea probabil un preț mai accesibil, dar desigur că nu va concura cu modelele realizate de companiile chineze.