Am testat două dintre accesoriile de gaming dezvoltate de Asus sub brandul Republic of Gamers (RoG) și sub-brandul lor Strix: tastatura Flare și căștile Fusion 500. O experiență interesantă și cu siguranță de luat în calcul pentru gamerii avansați, nu cei care caută chilipiruri.

Asus Rog Strix Flare

Știm că pentru pasionații de gaming tastatura poate face diferența dintre victorie sigură și înfrângere. Asus au o lungă tradiție în zona de accesorii pentru jocuri video, iar brandul Republic of Gamers poate fi o asigurare că nu veți regreta alegerea făcută. Tastatura este mecanică și găsiți pe site-ul Asus toate detaliile. Este o tastatură iluminată RGB, compatibilă cu sistemul de iluminare Aura Sync de la Asus, dar în același timp este extrem de solidă, are cablurile foarte bine protejate și rezistente, iar prețul său este destul de mare (peste 800 de lei).

Tastatura este foarte solidă, dar în același timp este și foarte masivă, ocupă mult spațiu, nu este pentru cei care au biroul aglomerat. În schim se simt la mână click-urile, are o senzație foarte plăcută când apeși pe taste și nu țăcăne exagerat de tare, cum fac unele tastaturi pe sistem mecanic. Butoanele de volum și cele programabile de deasupra tastaturii s-au mutat de data asta în stâga, față de alte modele care le aveau pe partea dreaptă.

Mi-a plăcut faptul că există o mufă USB unde poți conecta mouse-ul sau alt dispozitiv, iar cablul tastaturii are vreo 2 metri, deci este suficient dacă aveți desktop-ul sub birou. Astfel rezolvă două probleme dintr-un foc. De asemenea, trebuie spus că este un cablu foarte bine izolat să nu existe nicio interferență în jocuri. Tastatura poate fi conectată și la laptop și atunci ar fi bine să aveți o a doua sursă de curent, iar cablul are două mufe USB, deci se rezolvă și problema asta.

Pentru controlul culorilor și alte setări personalizate Asus oferă pentru această tastatură softul Armoury II.

Pe scurt:

  • are un design foarte bun;
  • este ușor de instalat/folosit;
  • are un port USB pentru alte periferice;
  • are cablu lung (2 metri) și două surse pentru alimentare suplimentară dacă folosiți un laptop;
  • taste programabile;
  • foarte rezistentă;
  • cablu USB rezistent și izolat;
  • butoane mecanice;

Să trecem la căști.

 

Asus Strix Fusion 500

Căștile pentru gamerii împătimiți sunt bine realizate, fiind în zona premium. Detaliile complete sunt pe site-ul Asus,  și ele un preț destul de măricel, circa 800 de lei.

Driverele au diametrul de 50mm, deci sunt destul de mari și acoperă bine urechile. Tehnologia audio este foarte bună și vă ajută să intrați mai bine în atmosfera jocului. Și ele au un cablu destul de solid și izolat, conectarea se face pe USB, deci puteți folosi și portul de la tastatură dacă nu ajung la desktop. Dar cred că ajung, cablul este suficient de lung și aici (tot 2 metri). Dispun și ele de iluminare RGB și au și ele aplicație din care sunt controlate (Aura Headset). Se sincronizează prin Bluetooth cu mobilul și de-acolo se pot seta culorile. De asemenea, dacă toată echipa are căști similare, se pot sincroniza să emită aceleași lumini în timpul meciului.

Se pot controla și prin PC cu aplicația Aura de desktop, utilă mai ales dacă aveți mai multe dispozitive de gaming cu lumină Aura.  Căștile sunt destul de grele, aproape 400 de grame, dar sunt confortabile și nu se încing atât de tare pe cât credeam eu. Au fost chiar ok. Microfonul bun, se aude bine, totul ok pentru Fortnite sau PUBG.

Pe scurt:

  • design bun și lumini colorate Aura;
  • materiale bune, confortabile;
  • sunet bun pe 7.1 canale;
  • conectivitare USB și Bluetooth pentru sincronizarea luminilor;
  • rezistente și cablul este de asemenea rezistent;

Concluzii

Pentru pasionații de jocuri video care au trecut de faza de entuziasm și vor să obțină rezultate foarte bune, perifericele sunt extrem de importante, nu doar procesorul,  placa video și monitorul. Contează fiecare element, iar tastatura, mouse-ul și căștile devin esențiale pentru aventurile virtuale de zi cu zi. Recomand Asus ROG Strix Flare pentru cei care caută o tastatură bună, rapidă și care va rezista în timă. Recomand Strix Fusion 500 pentru cei care caută sunet bun și căști comode, care nu devin insuportabile după ce joci mai mult timp.