Am văzut deja anul ăsta Assasin’s Creed și Warcraft, am mai bifat o mulțime dintre filmele Netflix și HBO Go, dar sunt în continuare multe filme care merită văzute în cinema nu doar în varianta online.
Deocamdată am în plan să ajung la Ghost in the Shell și să caut să văd Arrival. Am văzut trailerul Life și am rămas plăcut impresionat…
Credit foto: © Philcold | Dreamstime.com – Cinema
Top 10 filme în 2017
1) Star Wars VIII. Povestea cu cel mai mare potențial de a ieși bine. Știu, multă lume a criticat Episodul 7, dar mie mi-a plăcut. Fiind fan Star Wars dinainte de 1989, mi se pare unul dintre cele mai mișto „universuri paralele” în care să îți pui imaginația la contribuție. Vine abia în decembrie, mai avem de așteptat. Dar merită așteptarea. Lumea a criticat și episodul din seria Rebelii, povestea aproape a fost mai bună decât Episodul 7, deci sunt șanse mari să iasă foarte bine numărul opt.
2) Ghost in the Shell este a doua ecranizare, mai există una din 1995. Cred că e o poveste cu potențialul de a ieși foarte bine ca film, iar trailerul care a circulat anul trecut a fost foarte bun. Antinge multe corzi sensibile, ca și I, robot, pe care dacă nu l-ați văzut, ar fi timpul să o faceți.
3) Alien: Convenant continuă una din seriile SF/horror destul de bune, abia am terminat de revăzut Alien vs Predator și vreau să văd Requiem, ca să fiu la curent cu toată seria. Sper să iasă bine și să nu fie doar efecte speciale și lupte interminabile…
4) Transformers 5 poate fi un episod mai reușit, deși e clar că la Hollywood nu le-au ieșit prea bine poveștile, dar sunt șanse. Nu toate filmele Transformer merită văzute, dar The Last Knight merită văzut.
5) Blade Runner 2049 vine la fix, în mijlocul discuțiilor despre tehnologie, inteligență artificială, roboți-umanoizi care ne vor fura locurile de muncă. Îl consider ca având mare potențial să iasă bine, cu o poveste închegată și realizare bună. Abia aștept să-l văd. Abia prin octombrie vine.
6) The Dark Tower (bazat pe o carte de Stephen King) – nu credeam foarte mult în stilul SF cu cowboy, dar am văzut două filme mișto, mă rog, cât se poate să nu te plictisești și să adormi la ele. The Book of Eli în care o civilizație post-apocaliptică caută o carte sfântă, dar de fapt își doreau doar o armă de manipulare a maselor ca să facă mai mult profit. Un couwboy rezolvă situația 😉 Și am văzut și Cowboys vs aliens, care a fost simpatic, deși nu e cel mai bun film. Cam așa și Dark Tower,
7) xXx The return of Xander Gage – Vin Diesel se întoarce și trebuie să oprească teroriștii să folosească „Cutia Pandorei”, să salveze omenirea. Nu a primit ratinguri foarte bune, dar demult nu mă mai bazez pe ratinguri, se pare că la filme există gusturi.
8) John Wick: Chapter 2 – după o primă parte relativ ok, sper să fi ieșit bine. Se pare că are rating bun, dar la fel ca și mai sus, pînă nu văd filmul nu mai zic nimic. Are potențial, dar nu știu cât de bun este.
9) Logan (2017) am auzit comentarii pozitive legate de Logan, vreau să revăd câteva filme din serie înainte să mă duc la el. Mi-aș dori să fi ieșit bine și să aibă o poveste credibilă.
10) Valerian and the City of a Thousand Planets – trailerul părea foarte bun, acum să vedem ce au făcut în realitate cu acest film.
Mai vreau să văd Resident Evil, am auzit că unii îl laudă și alții îl critică… Mai sunt și alte filme bune în pregătire. Să vedem ce mai putem vedea online și ce nu.